42:1 Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!
INTRODUCERE - Psalmul 42 este o plângere patetică a lui David, "un fugar hăituit, care îşi găsea adăpost în stâncile şi în peşterile pustiei" (Ed 164), alungat din casa lui Dumnezeu, unde îşi găsise bucuria prin participarea la serviciile sfinte. Forma psalmului este perfectă, constând din două părţi de aceeaşi lungime, fiecare urmată de refrenul aflat mai întâi în v. 5 şi apoi în v. 11 (şi apoi a treia oară în Psalm 43,5).
Aceia care consideră Psalmii 42 şi 43 un tot unitar prezintă următoarele motive: diferite manuscrise ebraice îi unesc într-un singur psalm (refrenul care apare de două ori în Psalmul 42 revine şi la sfârşitul Psalmului 43); Psalmul 43 este singurul psalm din Cartea a doua fără de preambul; sentimentele din Psalm 42,4 şi 43,3 sunt asemănătoare. Totuşi, dacă "muntele sfânt" (Psalm 43,3) se referă la Ierusalim, atunci Psalmul 43 n-a putut să fi scris pe când David era alungat de Saul.
Cu privire la preambul, vezi p. 617, 627.
1. Cerb. Ebr. 'ayyal, "cerb", probabil scris 'ayyalah, "cerboaică", pentru a fi în acord cu verbul
"doreşte" care în ebraică este la feminin. Versetele 1 la 6 constituie prima strofă a elegiei. Doreşte. Ebr. 'arag, "a tânji". 'Arag apare numai aici şi în Ioel 1,20, unde este tradus "se îndreaptă doritoare" ["strigă", KJV], dar unde probabil ar trebui să aibă acelaşi înţeles ca şi aici. Sufletul meu. Sau "eu" (vezi la Psalm 16,10).