40:1 Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
INTRODUCERE. - Psalmul 40 este o combinaţie de laude şi cereri. Psalmistul aminteşte cu recunoştinţă îndurările lui Dumnezeu prin izbăvirea de necazurile trecute (v. 1-10) şi strigă cerând o nouă izbăvire în faţa unei noi nenorociri (v. 11-17). Partea întâi arată ce a făcut Dumnezeu (v. 1-5) şi ce a făcut în schimb psalmistul (v. 6-10). A doua parte cheamă pe Dumnezeu din adâncurile nenorocirii psalmistului (v. 11.12), Îl cheamă pe Dumnezeu împotriva puterii vrăjmaşilor săi (v. 1315) şi, în concluzie, exprimă încrederea psalmistului în Dumnezeu (v. 16, 17). O porţiune a psalmului (v. 6-8) e de natură mesianică (vezi Evrei 10,7-9). Versetele 13-17 apar cu foarte uşoare modificări în Psalmul 70 (vezi comentariu de acolo).
Cu privire la preambul vezi p. 616, 627.
1. Îmi pusesem nădejdea. [Am nădăjduit cu răbdare, KJV]. Ebraica aici foloseşte un idiom a cărui forţă trebuie să întărească ideea stării de aşteptare. Psalmistul a stăruit în rugăciune. "Prea repede dă drumul braţului Domnului" (vezi Psalm 27,14).
S-a plecat spre mine. Se poate imagina tabloul următor: la început Dumnezeu pare să nu dea nici o atenţie psalmistului; apoi Se pleacă şi ascultă strigătul lui (vezi Psalm 31,2; DA 356). Aceasta e o figură de stil specială care arată mila părintească şi duioasă a Dumnezeului nostru.