39:1 Ziceam: Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.
INTRODUCERE - Psalmul 39 este o elegie de penitenţă pe care Ewald a numit-o "cea mai frumoasă dintre elegiile Psalmilor". El este exprimarea impresionantă a unui suflet care nu este în stare la să-şi spună durerea. Incapabil să-şi reprime mereu frământările inimii, în final, psalmistul îşi revarsă inima înaintea lui Dumnezeu. În psalmul acesta există doar o singură licărire de lumină, mărturisirea de credinţă: "În Tine îmi este nădejdea" (v. 7). Ca şi Iov, psalmistul este preocupat de problema suferinţei sub conducerea unui Dumnezeu bun..
Cu privire la preambul vezi p. 616, 627.
1. Ziceam. [Am zis, KJV]. David s-a hotărât să nu greşească în vorbire (vezi Iacov 3,2; cf. Iov 2,10). Frâu. Ebr. machsom, "botniţă", de la rădăcina chasam, tradus "lege" ["a pune botniţă", KJV] în Deuteronom 25,4. Compară cu Iacov 3,2-4.
Înaintea mea. Psalmistul nu dorea ca plângerea lui să-l facă pe cei nelegiuit şi mai ostili faţă de Dumnezeu (vezi Psalm 73,15). Oamenii răi întrebuinţează greşit şi interpretează greşit îndoielile noastre.