32:1 Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!
INTRODUCERE - Psalmul 32 este un psalm de căinţă (vezi p. 624). El leagă pocăinţa personală cu învăţătura pentru alţii. Psalmul are scopul profund de a arăta fericirea iertării păcatului. El a fost compus după ce David săvârşise păcatul grav cu Bat-Şeba (vezi PP 724). El este un raport al mărturisirii şi iertării pe care a obţinut-o David (vezi 2 Samuel 11; 12). Versetele 1-5 trec în revistă experienţa personală a lui David; versetele 6-11 conţin sfaturi. Psalmul acesta se spune că a fost psalmul preferat al lui Augustin până în clipa morţii. Teologul scrisese psalmul pe perete, ca să-l poată vedea de pe patul de boală.
Cu privire la preambul, vezi p. 616, 627.
1. Ferice. Ebr. 'ashre (vezi la Psalm 1,1). Versetele 1 şi 2 descriu păcatul sub trei nume: fărădelegea, păcatul, nelegiuirea (vezi Exod 34,7) şi tratează aprofundat principiul îndreptăţirii prin credinţă.
Fărădelegea. Ebr. pesha?, care înseamnă "răzvrătire", depărtare de Dumnezeu şi prin urmare păcat cu voia.
Iertată. Ebr. naśa'; pentru comentariu, vezi la Psalm 25,18.
Păcatul. Ebr. chaţa'ah. Păcat din punctul de vedere al neatingerii ţintei, insuccesul cuiva în a-şi face datoria.
Acoperit. Prin urmare ascuns, care nu mai este adus împotriva păcătosului (Psalm 85,2). Păcatul nu este acoperit în sensul că e trecut cu vederea. Există un singur temei pentru iertarea păcatului, şi anume pocăinţa. Mărturisirea (1 Ioan 1,9) are valoare numai când e însoţită de pocăinţă. Unii creştini fac confuzie între cele două lucrări şi pretind iertare doar pe temeiul recunoaşterii vinovăţiei. Dar Dumnezeu e interesat de aspectele practice ale cazului. Pe lângă întristarea pentru păcat, pocăinţa mai cuprinde înlăturarea păcatului din viaţă. O asemenea lucrare este acţiunea celui în cauză (DA 466) învigorat de o putere de sus. Iertarea urmează automat unei asemenea experienţe. Dumnezeu poate să ierte toate păcatele care sunt îndepărtate din viaţă. Mulţi creştini par să fie mai mult preocupaţi de obţinerea iertării de păcatele lor decât de curăţirea sufletului de orice păcat cunoscut. Ei se străduiesc să ţină păcatele lor "mărturisite la zi", o ţintă nobilă, dar care are merit doar dacă mărturisirea a fost însoţită în fiecare caz de o îndepărtare a păcatului.
"Neprihănirea lui Hristos nu va acoperi un păcat cultivat cu drag" (COL 316). Înainte de a se atribui acest dar preţios, trebuie să fie lăsate la o parte veşmintele vechi şi zdrenţuroase ale răului moştenit şi cultivat. Aceasta a fost experienţa lui David. Pocăinţa lui a fost adevărată. A urât păcatul de care se făcuse vinovat (vezi SC 28, 29).