23:1 Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
INTRODUCERE - Probabil cel mai cunoscut şi cel mai mult iubit dintre toţi psalmii este Psalmul 23, cunoscut pretutindeni sub numele Psalmul Păstorului. El este şi delectarea copilului şi mângâierea vârstnicului. I-au dat diferite nume, precum: Perla psalmilor, Psalmul privighetorii, Cântarea păstorului despre Păstorul său etc. Augustin nota că psalmul acesta era imnul martirilor. Cu siguranţă că s-au scris mai multe cărţi şi articole despre psalmul acesta şi s-au compus mai multe poeme şi imnuri pe baza acestui psalm decât pe a oricărui altuia dintre psalmi. El are un mesaj pentru oamenii de orice vârstă.
Dar el este mai mult decât Psalmul Păstorului. El zugrăveşte nu doar tabloul unui Păstor duios, care conduce turma la odihnă şi o duce în "păşuni verzi", "la ape de odihnă", ocrotind-o de primejdiile pustiului, dar şi tabloul unei Gazde pline de bunătate, care oferă abundenţă de hrană şi grijă atentă oaspetelui Său. Psalmul se încheie cu o mărturisirea deplinei încrederi în Iehova, care va conduce pe copilul Lui iubitor prin viaţa aceasta şi care îl va primi ca oaspete al Lui până la sfârşitul zilelor sale.
Poemul se împarte în trei strofe. Primele două (v. 1-3 şi v. 4) prezintă ideea călăuzirii şi ocrotirii iubitoare; a treia (v. 5.6) prezintă ideea ospitalităţii.
Psalmul 23 nu are nici o umbră de naţionalism. El este universal prin apelul lui. Cu siguranţă că experienţele lui David ca păstor prin locurile aspre ale dealurilor Iudeii şi, mai târziu, ca Gazdă împărătească în belşugul curţii orientale din oraşul-capitală, l-au calificat să scrie acest psalm, cea mai plăcută dintre poeziile lirice sacre.
Cu privire la preambul, vezi Ed 164; DA 476, 477; PP 413.
1. Păstorul meu. Imaginea care prezintă pe Iehova ca păstor şi pe poporul Lui ca oi este obişnuită în Scripturi. Cea mai timpurie apariţie a acestei imagini este Genesa 48,15, unde "Dumnezeu cel ce mă păscu" [trd. Niţulescu] este de fapt "păstorul" lui Israel (vezi Genesa 49,24). Imaginea aceasta mai apare în Psalmi (78,52; 80,1; 119,176), în profeţi (Isaia 40,11; Ezechiel 34; Mica 7,14) şi în Noul Testament (Luca 15,3-7; Ioan 10,1-18; 21,15-17; Evrei 13,20; 1 Petru 2,25; 5,4). Pentru a înţelege şi aprecia frumuseţea şi semnificaţia imaginilor plastice, trebuie să cunoaştem natura primejdioasă a pustietăţii iudaice şi viaţa intimă a păstorului şi a oilor lui, şi în special a relaţiei apropiate care se naşte între ei în timpul nesfârşitelor ore de singurătate pe care le petrec împreună.
Nu voi duce lipsă de nimic. O declaraţie de încredere absolută în Dumnezeu. Expresia aceasta este nota dominantă a psalmului.