143:6 Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat.
Ca pământ uscat. După cum suprafaţa pământului, după o perioadă îndelungată de secetă, se crapă, formând cratere adânci, ca şi cum şi-ar fi deschis buzele, rugându-se fierbinte să primească apa care să-i stingă setea, tot aşa psalmistul ardea de dor după ploile cereşti repezi care să-i adape sufletul.
Oprire [selah, KJV]. Vezi la p. 629.