102:1 Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!
INTRODUCERE. - Psalmul 102 este unul dintre cei mai trişti din cei şapte psalmi de penitenţă. Se pare că e rugăciunea exilatului făcută în ţara robiei sale. În tonurile sale elegiace, el vorbeşte de durere şi întristare, de persecuţie şi de frică. Dar el face mai mult decât atât; el recunoaşte că există speranţă de întoarcere din robie şi de refacere spirituală. Poemul oscilează între două idei, dar se încheie într-o notă sublimă de încredere în veşnica statornicie a lui Dumnezeu în legăturile Lui cu fiii oamenilor. Psalmul se împarte în patru părţi: introducere (v. 1.2), plângere (v. 3-11), mângâiere (v. 12-22), concluzie (v.23-28). Creştinii din zilele de pe urmă pot găsi în el exprimarea încercărilor lor şi asigurarea mângâierii cereşti în vreme de necaz mare.
Preambulul, "o rugăciune a unui nenorocit, când este doborât de întristare şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului", este unic printre preambulurile psalmilor. El caracterizează psalmul şi arată scopul pentru care a fost compus (vezi p. 624, 628).
1. Ascultă-mi. Vezi Psalm 18.6; 39,12.
102:2 Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrabă!
Nu-mi ascunde. Vezi Psalm 4,6; 13,1.
Degrabă. Vezi Psalm 69,17. Profunzimea întristării psalmistului şi intensitatea apelului său sunt scoase în evidenţă prin cererile cumulative după ajutor divin din v. 1 şi 2.
102:3 Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.
Căci. Versetul 3 marchează începutul plângerii psalmistului.
102:4 Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc.
Uit să mi-o mănânc. Vezi Iov 33,20; Psalm 107,18.
102:5 Aşa de mari îmi sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.
Mi se lipesc oasele. Vezi Iov 19,20; Plângeri 4,8.
102:6 Seamăn cu pelicanul din pustie, sunt ca o cucuvaie din dărâmături;
Pelicanul. Ebr. qa'ath, (vezi Isaia 34,11; Zaharia 2,14). Specia exactă de pasăre la care se face referire nu e cunoscută, cu toate că s-a observat că pelicanul e un simbol corespunzător al singurătăţii şi melancoliei totale.
102:7 nu mai pot dormi, şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.
Nu mai pot dormi. [Veghez, KJV]. Sau "sunt fără somn".
Pasărea. [Vrabia, KJV]. Ebr., şippor, un termen general pentru vietăţi înaripate (vezi Genesa 7,14; Deuteronom 4,17). Poate că "singuratică" e o aluzie la o pasăre lipsită de perechea ei.
102:8 În fiecare zi mă batjocoresc vrăjmaşii mei, şi potrivnicii mei jură pe mine în mânia lor.
Verset ce nu a fost comentat.
102:9 Mănânc ţărână în loc de pâine, şi îmi amestec lacrimile cu băutura,
Ţărână. [Cenuşă, KJV]. Vezi Iosua 7,6; Iov 2,7.8; Plângeri 3,16. Despre paralele ugaritice, vezi la Psalm 42,3.
102:10 din pricina mâniei şi urgiei Tale; căci Tu m-ai ridicat, şi m-ai aruncat departe.
Verset ce nu a fost comentat.
102:11 Zilele mele sunt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.
Umbră gata să treacă. O imagine impresionantă a apropierii morţii (vezi Iov 14,2). Samuel Buther spunea: "Anii mei alunecă prin mine ca apa printr-o sită".
102:12 Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.
Dar Tu. Brusc, psalmistul găseşte mângâiere în contemplarea eternei suveranităţi a lui Dumnezeu şi se ridică mai presus de plângerea sale. Datorită faptului că Dumnezeu nu Se schimbă, făgăduinţele Lui sunt sigure, în ciuda aparentei Lui detaşări de suferinţa prezentă a psalmistului.
Împărăţeşti. Vezi Psalm 9,7; Plângeri 5,19.
Pomenirea. Vezi Exod 3,15; Psalm 135,13.
102:13 Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.
Verset ce nu a fost comentat.
102:14 Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărâna lui.
Pietrele. Exilaţii se bucură chiar şi numai de contemplarea pietrelor şi ţărânii a ceea ce fusese cândva glorioasa lor cetate, Ierusalimul. Atât de mult iubesc ei Sionul (vezi Neemia 4,2.10; Psalm 79,1). Există în conceptul acestui verset o notă patetică, nostalgică. Până şi ruinele copilăriei noastre ne sunt scumpe.
102:15 Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
Se vor teme. Potrivit planului lui Dumnezeu, Sionul refăcut ar fi fost alcătuit dintr-un popor care să împlinească destinul divin în prin lui Israel. Activităţi misionare ar fi convertit pe mulţi dintre păgâni, iar prosperitatea noului stat ar fi atras multe naţiuni. Din nefericire, Israel a dat greş. Dacă el ar fi fost credincios, întregul pământ ar fi fost pregătit pentru prima venire a lui Hristos (PK 703, 704, vezi şi vol. IV, pag. 26-30).
102:16 Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul, şi Se va arăta în slava Sa.
Se va arăta. Mesia ar fi venit în statul restaurat (vezi la v. 15; de asemenea articolul: "Rolul lui Israel în profeţiile Vechiului Testament", vol. IV).
102:17 El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.
Verset ce nu a fost comentat.
102:18 Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul!
Să se scrie. Aceasta pare să fie singurul loc din Psalmi unde se spune să se scrie raportul providenţei lui Dumnezeu. Domnul. Ebr. Yah (vezi la Psalm 68,4).
102:19 Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
Din ceruri. Vezi la Deuteronom 26,15; vezi şi la Psalm 14,2.
102:20 ca să audă gemetele prinşilor de război, si să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte;
Ce sunt pe moarte. [Rânduiţi morţii, KJV]. Literal, "copii ai morţii" (vezi Psalm 79,11).
102:21 pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim,
Numele. Vezi Psalm 5,11; 7,17.
102:22 când se vor strânge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului.
Verset ce nu a fost comentat.
102:23 El mi-a frânt puterea în drum, şi mi-a scurtat zilele,
Puterea. De la consolarea privind puterea absolută şi veşnică a lui Dumnezeu psalmistul revine pentru o clipă la propria sa slăbiciune şi la scurtimea vieţii sale - dar numai pentru o clipă. Aproape imediat el este absorbit din nou de contemplarea faptului că Dumnezeu e pururi neschimbat.
102:24 Eu zic: Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin veşnic!
La jumătatea. [În mijlocul, KJV]. Rugăciunea psalmistului este evident inspirată în parte de dorinţa de a vedea refacerea Ierusalimului. El nu poate îndura gândul de a muri înainte fără să vadă împlinirea nădejdilor sale. În faţa existenţei veşnice a lui Dumnezeu, el îşi dă seama cât de vremelnice şi de efemere sunt propriile sale zile (vezi v. 11, 12; Psalm 90,2; Habacuc 1,12).
102:25 Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
Tu ai întemeiat. Vezi Genesa 1,1. Versetele 25-27 sunt citate în Evrei 1,10-12 ca o adresare către Hristos. Scriitorul epistolei către Evrei dovedeşte că Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, are şi o poziţie superioară îngerilor. Aici este dovadă că Hristos este şi Creator.
102:26 Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba.
Ca o haină. Literatura ugaritică (vezi p. 618) compară cerurile cu un veşmânt "care trece".
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 15.18-22�
PK 370
19�
�
MH 438; 8T 285
102:27 Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
Verset ce nu a fost comentat.
102:28 Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămânţa lor va rămâne înaintea Ta.
Verset ce nu a fost comentat.