1:4 Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.
Nu tot aşa. În LXX ideea este accentuată de o dublă negare. Versiunea aceasta spunea: "Nu aşa cu cei răi, nu aşa."
Ca pleava. Prin imaginea plevei, psalmistul arată rezultatele unei vieţi nelegiuite. O imagine asemănătoare se găseşte în Iov 21,18 şi Isaia 17,13. În contrast cu pomul, pleava nu are nici rădăcini şi nici un loc fix. Moartă, uscată, neajutorată, ea este la bunul plac al elementelor naturii. Cei nelegiuiţi nu sunt prinşi de nimic. Ei sunt lipsiţi de stabilitate şi nu pot rezista. În Palestina, grâul era treierat pe o suprafaţă de pământ plană, expusă adesea pe un deal în bătaia vântului. Sămânţa preţioasă rămânea, în timp ce pleava era luată de vânt. Dacă psalmistul ar fi trăit în alte părţi ale lumii, ar fi putut folosi imaginea ciulinilor, care se rostogolesc bătuţi de vânt.
O spulberă. E un paradox în folosirea celor două simboluri. În aparenţă, pomul este ţinut prizonier; în realitate, el e liber, creşte şi dă roade. În aparenţă, pleava este liberă; de fapt este sclava circumstanţelor. Creştinul, legat de Dumnezeu, Izvorul vieţii şi tăriei lui, creşte şi produce roade; pleava, liberă, despărţită de izvorul ei de tărie, nu produce nimic. Ea are o libertate care nu merită să fie avută. Compară cu ilustraţia lui Isus privind cele două case (Matei 7,24-27).