Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Proverbe

Proverbe 28:14


28:14 Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire.

Se teme necontenit. Omul care este atent la sine în tot timpul şi care compară bine purtarea sa cu modelul dat de voia descoperită a lui Dumnezeu, aşa încât orice abatere de la bine să fie de îndată descoperită şi îndreptată, este un om fericit (vezi Psalm 119,11; Filipeni 2,12; Iacov 1,22-25). El este fericit deoarece păstrează această atitudine vigilentă prin puterea care vine din locuirea lăuntrică a lui Hristos prin Duhul Sfânt (vezi Efeseni 3,16.17; 1 Petru 1,22.23; 1 Ioan 3,9; Iuda 24). Din cauza puterii răului şi a prezenţei lui Satana cu scopul de a amăgi şi a duce la păcat (1 Petru 5,8; Apocalipsa 12,12), omul poate să ducă luptă cea bună împotriva păcatului doar cu ajutorul puterilor cereşti. Dar când inima împietrită se opune acestor puteri, nenorocirea vine cu siguranţă.