Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Proverbe

Proverbe 22:6


22:6 Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.

Calea pe care trebuie s-o urmeze. Literal, "potrivit cu gura căii sale", adică "potrivit căii sale". Mulţi părinţi au luat versetul acesta ca îndemn pentru a forţa un copil să aleagă profesia sau meseria pe care cred ei că acesta ar trebui să o aleagă. În felul acesta şi-au produs întristare şi dezamăgire, deoarece copilul, după ce creşte, alege adesea o cu totul altă cale. Versetul sfătuieşte mai degrabă pe părinţi să afle calea care, dacă ar alege-o copilul lor, ar putea să aducă cel mai mare folos lui şi altora şi pe care acesta va afla cea mai mare fericire. Condiţia socială a unui om este determinată de însuşirile lui (Ed 267). Fiecărei persoane în parte Dumnezeu i-a rânduit un loc în marele Său plan (PK 536). Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu însuşirile necesare ca să ocupe acest loc al lui. De aceea alegerea unei ocupaţii în viaţă ar trebui să fie în acord cu înclinaţiile naturale. Eforturile părinţilor şi ale copilului ar trebui să fie îndreptate în direcţia descoperirii felului de lucrare pe care Cerul l-a precizat-o deja. Inspiraţia declară că versetul acesta îi obligă pe părinţi "să îndrume, să educe, să dezvolte", dar pentru ca să facă aceasta "ei trebuie să înţeleagă personal ‚calea' pe care copilul trebuie să meargă" (CT 108).