16:2 Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul.
Sunt curate. Cu toate că cei mai mulţi oameni îşi dau seama de defecte din viaţa lor, rareori păcătuiesc deliberat fără ca să se îndreptăţească într-o măsură oarecare. Ei poate se compară cu alţii şi decid că, având în vedere mediul şi greutăţile lor, sunt cel puţin la fel de buni ca şi alţii. Sau poate îşi fac socoteala că au anumite slăbiciuni şi astfel Domnul va ierta abateri ocazionale de la calea cea dreaptă şi bună. Ei acceptă standardele pe care le-a pus Dumnezeu, dar nu sunt dispuşi să le respecte în totalitate.
Omul care este încă lege pentru sine însuşi e sigur că drumurile lui sunt curate. Cum pot fi concluziile lui altele, când singurul lui etalon de judecată pe care îl au este al lui personal? Numai lucrarea Duhului Sfânt poate să facă o breşă în acest simţământ de automulţumire şi să producă acea convingere că există un etalon absolut, extrem de clar exprimat în Cuvântul lui Dumnezeu şi cât se poate de efectiv ilustrat şi exemplificat în viaţa lui Hristos. Numai Creatorul omenirii cunoaşte motivele fundamentale din inima care se înşeală singură a omului şi foloseşte toate mijloacele existente ale cerului pentru a naşte convingerea despre nevoia unui Mântuitor şi a despre faptul că puterea divină e suficientă pentru naştere din nou (vezi Proverbe 21,2; 24,12; Ieremia 17,9.10; Ioan 16,8; Iacov 2,12; COL 159).