Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Proverbe

Proverbe 11:2


11:2 Când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.

Vine şi ruşinea. Mândria stă la baza primului dintre păcate. Când Lucifer s-a umplut de mândrie datorită frumuseţii şi înţelepciunii sale, păcatul s-a dezvoltat în mod misterios în inima sa (vezi Ezechiel 28,11-19; PP 33-43; GC 492-504). Din cauză că a refuzat să renunţe la răzvrătire, când i-au fost arătate natura şi consecinţele ei, Lucifer a început o lungă şi nefericită istorie care se va sfârşi prin faptul că el va fi obiectul dispreţului universal (Isaia 14,12-20). Ruşinea vine mai curând sau mai târziu, dar inexorabil asupra tuturor acelora care i se alătură în păcatul mândriei.

Cu cei smeriţi. Omul smerit, cu inima înclinată spre învăţătură şi gata să-şi recunoască nevoia de ajutor divin, primeşte comori bogate de har. Ager în descoperirea sfatului Duhului Sfânt şi dispus să-l urmeze, el are acces la izvorul înţelepciunii divine (vezi Isaia 57,15; Iacov 4,6).