Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Proverbe

Proverbe 11:1


11:1 Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.

Cumpene înşelătoare. Cumpenele înşelătoare şi măsurile modificate de orice fel sunt o formă josnică de hoţie împotriva căreia Dumnezeu a dat multe avertizări puternice (vezi Levitic 19,35.36; Deuteronom 25,13.14). O astfel de hoţie îi atinge mai rău pe săraci din cauza veniturilor lor reduse.

S-ar putea să fi existat la Templu greutăţi şi măsuri etalon cu care puteau fi probate măsurile comerciale (vezi Exod 30,13; Levitic 27,25). Dar autorităţile civile nu reuşeau de multe ori să ţină sub control înşelăciunea cu ajutorul măsurilor standard. Profeţii vorbeau împotriva abuzurilor (Ezechiel 45,10; Amos 8,5; Mica 6,11). Unele necazuri se datorau lăcomiei din partea cumpărătorului. Măsurile erau umplute peste măsură în loc să fie rase, dar aceasta nu era un indiciu de generozitate, întrucât exista un fund fals care să compenseze surplusul din vârf.

Cântăreala dreaptă. [O greutate dreaptă, KJV]. Literal "o piatră perfectă". Se foloseau pietre ca greutăţi, şi mulţi negustori aveau două rânduri, unul pentru cumpărat şi altul pentru vândut, care era sub greutate. Acela care realizează că "binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte" (cap. 10,22) şi are credinţă în puterea Domnului nu va adopta o astfel de formă de hoţie, indiferent cât l-ar costa.

Dumnezeu nu cere ca un om să dea în afaceri mai mult decât este măsura. O asemenea dărnicie ar putea să dea naştere unei aproximări nepăsătoare la vânzător şi unei dorinţe hrăpăreţe la cumpărător de a obţine mai mult decât a plătit. Grija deosebită în negoţ şi dărnicia cu mână largă în binefacere sunt extrem de plăcute lui Dumnezeu.

Cea mai mare escrocherie din istoria lumii a fost săvârşită împotriva Evei şi a lui Adam de către Satana (Genesa 3,1-6). Cea dintâi minciună a vândut nenorocire şi moarte acelora care aveau viaţă şi fericire veşnice sub pretenţia că făceau rost de o calea spre o viaţă mai generoasă. Toate escrocheriile mai mici din decursul timpului au tins către aceeaşi ţintă atât pentru înşelător cât şi pentru victimă. Nu e de mirare atunci că Dumnezeu urăşte înşelăciunea şi iubeşte metodele corecte!