11:12 Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace.
Tace. Contrastul între prima şi a doua parte a acestui verset sugerează că dispreţuirea semenului constă în rostirea de cuvinte insolente şi defăimătoare. Cuvântul pentru "minte" de aici este leb, "inimă". Inima era considerată sediul minţii. Chiar dacă semenul are slăbiciuni care par să justifice atacul celui neinteligent, înţeleptul tace. El îşi dă seama că orice om are slăbiciuni şi că fiecare om are dreptul să fie lăsat să se lupte cu acele greutăţi, fără adăugarea unei poveri suplimentare a publicităţii aducătoare de necazuri (vezi Galateni 6,1.2).