1:7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.
Frica Domnului. Adică respectul de Domnul. Frica de Domnul este acea atitudine respectuoasă compusă din iubire, înfiorare şi recunoştinţă care distinge pe cei care şi-au dat seama de propria lor nevrednicie şi au aflat mântuirea în planul milostiv al lui Dumnezeu. Nu există formă de educaţie intelectuală care să se poată compara cu studierea plină de râvnă a Scripturilor.
Începutul. Ebr. re'shith. Cuvântul acesta poate să însemne şi "partea principală". Temerea de Domnul nu numai că este primul pas în obţinerea oricărei cunoştinţe adevărate, dar este şi punctul central al cunoştinţei. Dacă cunoştinţa nu conduce la o deplină predare a vieţii lui Isus Hristos, ea şi-a greşit ţinta. "Nu numiţi strălucit pe nici un om care nu are înţelepciunea de a-L alege pe Domnul Isus Hristos - Lumina şi Viaţa lumii. Superioritatea unui om e determinată de însuşirea de către el virtuţilor lui Hristos" (E. G. White, scrisoarea 106, 15 iulie 1902).
Nebunii nesocotesc. În VT sunt folosite de obicei două cuvinte deosebite pentru nebun: (1) 'ewil şi (2) kesil. Ambele înseamnă persoane proaste. Ambele apar deseori în Proverbe şi Eclesiastul şi rareori în altă carte a VT. Din cauză că nebunul este pus în contrast cu înţeleptul care are temere de Dumnezeu, el este zugrăvit ca un păcătos nepocăit. Solomon prezintă contrastul dintre aceia care învaţă tot mai mult despre Dumnezeu şi căile Lui şi aceia care se abat de la neprihănire şi apucă pe cărarea morţii veşnice. Nebunii - aceia care nu se tem de Domnul, fie dintr-o nepăsătoare iubire de plăceri sau o sfidare încăpăţânată, resping adevărata înţelepciune. Oricât de multă cunoştinţă ar acumula, lipsa punctului central adevărat îi dezechilibrează, făcându-i robi ai unor filosofii deşarte.