1:2 pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;
Înţelepciunii. ebr. chokmah, un cuvânt care apare de 141 de ori în Biblie şi care e tradus aproape fără excepţie "înţelepciune". Chokmah cuprinde o serie de idei: (1) iscusinţă tehnică (Exod 28,3; 35,26; 1 Regi 7,14); (2) iscusinţă, agerime de minte (1 Regi 2,6; 3,28; Iov 39,17; Isaia 10,13; 29,14); (3) înţelepciunea omenească, practică (1 Regi 4,30; Isaia 47,10); (4) înţelepciunea evlavioasă (Deuteronom 4,6; Psalm 37,30; 90,12;Proverbe 10,31; Isaia 33,6; Ieremia 8,9); (5) înţelepciunea ca atribut al lui Dumnezeu (Psalm 104,24; Proverbe 3,19; Ieremia 10,12; 51,15); (6) înţelepciunea divină personificată (Proverbe 8,1-36; 9,1-6); (7) înţelepciunea omenească ideală (Psalm 111,10; Proverbe 1,2; etc.).
"Înţelepciunea" se deosebeşte de "cunoştinţă" " (ebr. da'ath, v. 7) prin aceea că "înţelepciunea" are de-a face cu caracterul şi purtarea, în timp ce "cunoştinţa" este în primul rând iluminare intelectuală. Cunoştinţa poate fi doar o adunare de date fără legătură între ele şi neorganizate, fără capacitatea de a aplica aceste date la viaţa practică. Înţelepciunea este facultatea de a fi în stare să foloseşti în mod practic cunoştinţele. Un pas intermediar poate fi conceput prin termenul "pricepere" " (ebr. binah, v. 2). Priceperea implică abilitatea de a evalua şi organiza cunoştinţele, un cadru esenţial pentru înţelepciune.
Înţelepciunea atât de mult înălţată în cartea Proverbelor este o agerime practică, aşa cum se descoperă pe sine în caracterul moral şi religios ideal. Diferitele aspecte ale înţelepciunii descriu caracteristicele cuiva care a atins standardele lui Dumnezeu. Înţelepciunea descrisă de Solomon este cuprinzătoare prin aceea că pătrunde în toate fazele vieţii practice. Ea nu desparte evlavia de îndatoririle obişnuite ale vieţii. În experienţa cuiva care are adevărata înţelepciune, fiecare gând şi fiecare faptă au relaţie cu cerinţele lui Dumnezeu.
În loc de "înţelepciunea" ideală, NT vorbeşte despre "neprihănire" (Mat 6,33), "sfinţenie" (2 Corinteni 7,1; Evrei 12,10), "iubire" (1 Corinteni 13), dar înţelege prin acestea o caracteristică asemănătoare. Accentul în toate aceste concepţii este pus pe caracterului şi nu pe ritualismului sau chiar pe dogmă din moment ce el are legături cu creştinismul teoretic.
Cunoştinţa şi priceperea sunt temelia înţelepciunii. Exercitarea înţelepciunii este o funcţie a minţii inteligente. Adevărata cunoştinţă nu e garanţia a unei acţiuni bune, dar o acţiune bimî este însoţită de o cunoştinţă despre ceea ce este bine şi depinde de ea. Legătura dintre cele două concepţii este pregnant arătată în următoarea afirmaţie: "Adevărurile cuvântului lui Dumnezeu sunt declaraţiile Celui Prea Înalt. Acela care face din aceste adevăruri o parte a vieţii sale devine în orice privinţă o făptură nouă. Nu i se dau puteri mintale noi, dar e înlăturat întunericul care prin ignoranţă şi păcat îi umbrise priceperea. Cuvintele: ‚Şi vă voi da o inimă nouă' înseamnă "vă voi da o minte nouă". O schimbare a inimii e totdeauna însoţită de o convingere clară cu privire la datoria creştină şi de o înţelegere a adevărului. Acela care dă Scripturilor o atenţie deosebită,însoţită de rugăciune, va dobândi o înţelegere clară şi o judecată sănătoasă, ca şi când prin întoarcerea la Dumnezeu ar fi atins o treaptă mai înaltă de inteligenţă" (E.G. White, RH 18 dec. 1913).
Învăţăturii. Ebr. musar, din rădăcina yasar, "a mustra", "a disciplina", "a corecta" sau uneori, "a pedepsi". Musar poate să însemne însemna totodată rezultatul învăţăturii şi, deci, să fie echivalent cu înţelepciunea.
Creşterea în înţelepciune este rezultatul învăţăturii, dar numai învăţătura aceea care îşi are ca obârşie descoperirea divină. Biblia este adevărata temelie a unei astfel de învăţături