3:6 în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană.
Râvna. Gr. zelos (vezi comentariul de la Ioan 2,17; Romani 10,2). Pavel nu doar că fusese fariseu, dar fusese un fariseu zelos, entuziast. El a pus în practică cu ardoare principiile sectei sale, crezând că, persecutându-i pe cei pe care îi considera eretici, Îi aduce un serviciu lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 8,1.3; 9,1; 22,4; 26,10.11).
Neprihănirea. Vezi comentariul de la Matei 5,6.20; Luca 1,6; vezi şi comentariul de la Filipeni 3,9.
Pe care o dă Legea. Propoziţia aceasta defineşte ,,neprihănirea” la care se referă Pavel (vezi comentariul de la Romani 10,3.4). La Filipeni 3,9 apostolul numeşte această neprihănire pe care o dă legea ca fiind o neprihănire a lui, şi o pune în contrast cu ,,neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă”. Vezi comentariul de la Galateni 2,21; 3,21.
Fără prihană. [,,Nevinovat”, KJV; ,,Desăvârşit”, traducerea Niţulescu]. Adică nevinovat în ochii celor care aveau aceeaşi credinţă ca el, aceasta fiind rezultatul ţinerii cu stricteţe a legii. Pavel nu neglija nici o datorie pe care credea că o cere legea. El dusese o viaţă extrem de cinstită şi nimeni nu avusese ocazia de să-L acuze că ar fi un călcător al Legii. Reiese că înainte de convertirea sa Pavel era un tânăr cu o purtare exemplară, neatins de viciile în care cad adesea tinerii. E adevărat că se considera ,,cel dintâi” dintre păcătoşi (1 Timotei 1,15), nevrednic să poarte ,,numele de apostol” (1 Corinteni 15,9), dar nu existase niciodată nici chiar cel mai mic indiciu că ar fi fost vinovat de păcate josnice. Apoi L-a întâlnit pe Hristos şi a înţeles zădărnicia eforturilor lui de a obţine mântuirea.