Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Filipeni

Filipeni 3:15


3:15 Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.

Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi. [,,Să avem gândul acesta”, KJV; ,,Să gândim”, traducerea Niţulescu; G. Galaction]. Literal, ,,să gândim asta”, sau ,,să avem gândul acesta”. Apostolul face un apel la toţi creştinii maturi să ia, cu privire la creşterea spirituală, aceeaşi atitudine ca şi el. Îi îndeamnă să continue să facă eforturi pentru a câştiga premiul.

Acum apostolul, după ce vorbise doar despre propria sa viaţă de creştin, îi sfătuieşte pe prietenii săi filipeni să pună în practică învăţăturile date şi cu tact se include şi pe sine în îndemnuri.

Desăvârşiţi. Gr. teleioi, ,,maturi”, ,,crescuţi deplin” (vezi comentariul de la Matei 5,48), în contrast cu nepioi; ,,copii” (vezi 1 Corinteni 13,11; Efeseni 4,13.14; Evrei 5,13.14), referindu-se la maturitate în gândirea creştină. Concepţia exprimată aici nu este în conflict cu afirmaţia din Filipeni 3,12, unde Pavel tăgăduieşte că a ajuns la ultima treaptă a desăvârşirii. Aici el foloseşte cuvântul ,,desăvârşit” într-un sens relativ. Vezi comentariul de la Matei 5,48.

De altă părere. Adică dacă punctul lor de vedere, mai ales cu privire la chestiunea desăvârşirii, nu coincide cu cel al lui Pavel. Apostolul nu cerea ca ceilalţi să fie cu totul de acord cu felul său aparte de a gândi, ci îngăduia opiniile diferite, crezând că Domnul îi va învăţa pe credincioşii sinceri.

Vă va lumina. [,,Vă va descoperi”, KJV]. Gr. apokalupto, ,,a descoperi”, ,,a descoperi ceea ce este ascuns”. Dacă vreun creştin matur nu vedea necesitatea de a uita trecutul şi a se grăbi spre desăvârşire, Pavel era sigur că Dumnezeu îl va lumina. Când înaintăm stăruitor în alergarea creştină, Dumnezeu ne va arăta erorile doctrinale şi greşelile în comportament (Ioan 16,13; compară cu Efeseni 1,17).