2:7 ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi. [,,S-a făcut fără reputaţie”, KJV; ,,S-a golit pe Sine”, G. Galaction]. Literal, ,,S-a golit pe Sine”. Golirea aceasta a fost voluntară (vezi comentariul de la Ioan 10,17.18). Era cu neputinţă ca Hristos să păstreze toate semnele divinităţii şi totuşi să se întrupeze. Cum a avut loc această golire este arătat în detaliu în restul v. 7 şi în v. 8. Vezi Vol. V, p. 918.
A luat. Literal, ,,luând”, ,,luase”. Din textul grecesc reiese că propoziţiile următoare sunt o definire a propoziţiei ,,S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi”.
Chip de rob. Pavel pune în contrast ,,chipul lui Dumnezeu” cu ,,chip de rob” şi accentuează diferenţa imensă dintre cele două poziţii. Acelaşi cuvânt (morphe) este folosit pentru cuvântul ,,chip” din sintagma ,,chipul lui Dumnezeu” (,,forma lui Dumnezeu”, KJV) (v. 6). Cuvântul grecesc pentru ,,rob” (doulos) este acelaşi din Romani 1,1; astfel, apostolul declară că Hristos S-a golit pe Sine şi sa îmbrăcat cu atributele esenţiale ale unui sclav. Aşa cum caracteristica principală a unui sclav este a asculta fără să mai pună întrebări, tot aşa ca om, Fiul a dat ascultare Tatălui (vezi comentariul de la Evrei 5,8). El nu şi-a însuşit o suveranitate dumnezeiască, ci slujirea, care a devenit pasiunea vieţii Sale (Matei 20,28). Întreaga Sa viaţă a fost subordonată voinţei Tatălui, aşa cum ar trebui să fie şi viaţa noastră, a fiecăruia. Astfel, viaţa lui Hristos a devenit pur şi simplu împlinirea voinţei lui Dumnezeu (MB 14, 15; DA 208). Cum s-au putut realiza toate acestea este dincolo de puterea de înţelegere a omului; face parte din marea ,,taină a evlaviei” (vezi 1 Timotei 3,16). Dar putem vedea lămurit cât de mic este orice sacrificiu din partea noastră în comparaţie cu sacrificiul Aceluia pe care mărturisim că-L urmăm. Se cuvine ca noi, care suntem infinit inferiori lui Hristos, să ţinem atât de mult la slaba noastră reputaţie încât să credem că e dificil sau imposibil să ne supunem voinţa lui Dumnezeu? Când devenim părtaşi ai spiritului lui Hristos, când El locuieşte în noi, iar noi trăim viaţa Fiului lui Dumnezeu, vom împlini îndemnul pe care îl dă Pavel în primele versete ale acestui capitol. Atunci vom fi ca Hristos.
Făcându-se. Mai bine ,,devenind”, în contrast cu ,,având chipul lui Dumnezeu” (v. 6, KJV).
Asemenea. ,,A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2,17). El a fost om deplin, dar în acelaşi timp Dumnezeu. Când priveau la Fiul întrupat, oamenii vedeau pe Cineva asemenea lor (vezi Vol. V, pp. 901, 902, 917, 918).
Credinţa noastră în divinitatea lui Hristos nu trebuie să slăbească nicidecum credinţa în umanitatea Sa deplină. Dacă Hristos nu ar fi fost om absolut, dacă divinitatea Sa ar fi influenţat în cea mai mică măsură natura Lui umană, atunci El nu ar mai fi un exemplu şi un adevărat înlocuitor.
Oamenilor. E folosită forma de plural poate pentru a accentua faptul că Isus avea să reprezinte întreg neamul omenesc, nu o singură persoană.