2:12 Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
Astfel dar. [,,Din acest motiv”, KJV]. Sau ,,astfel dar”, ,,aşadar”. Versetele 12–16 sunt strâns legate de versetele 5–11. Din exemplul lui Hristos apostolul trage şi alte învăţături în afară de cea a umilinţei.
Prea iubiţilor. [,,Iubiţii mei”, KJV; traducerea Niţulescu; traducerea G. Galaction]. Aceste cuvinte afectuoase nu sunt o linguşire din partea lui Pavel. Iubirea sa adevărată pentru convertiţii lui străluceşte în epistolele sale (compară cu Romani 12,19; 1 Corinteni 4,14; etc.)
Aţi fost ascultători. [,,Aţi ascultat”, KJV; traducerea Niţulescu; G. Galaction]. Aceste cuvinte fac legătura cu v. 5–11. Una din aspectele smereniei lui Hristos a fost ascultarea (v. 8). Filipenii fuseseră ascultători în trecut, dar Pavel doreşte ca ei să manifeste mai mult din spiritul Domnului lor, şi are încredere că exemplul lui Hristos îi va încuraja la o ascultare şi mai credincioasă.
Duceţi până la capăt. [,,Lucraţi”, KJV; ,,Desăvârşiţi”, traducerea Niţulescu; traducerea G. Galaction]. Gr. katergazomai (vezi comentariul de la Romani 5,3), folosit aici în sensul de ,,a duce la desăvârşire”. Nu este vorba de mântuirea prin fapte. Suntem mântuiţi prin har, prin credinţă (vezi comentariul de la Romani 3,20–22.24.28; Efeseni 2,8). Dar harul acesta ne conduce la fapte bune (vezi comentariul de la Romani 6,11–16). Aşadar asemenea fapte sunt roada harului care a săvârşit mântuirea (Romani 6,18; compară cu 2 Corinteni 6,1). Mulţi sunt atraşi de creştinism, dar nu sunt dispuşi să împlinească condiţiile prin care pot primi răsplata creştină. Dacă ar fi putut obţine mântuirea fără vreun efort din partea lor, ar fi mai mult decât fericiţi să primească tot cea ce le-ar putea oferi Domnul. Dar Scriptura ne învaţă că fiecare trebuie să conlucreze cu voinţa şi puterea lui Dumnezeu. Omul trebuie să se nevoiască să intre (Luca 13,24), să se dezbrace ,,de omul cel vechi” (Coloseni 3,9), să dea ,,la o parte orice piedică”, să alerge ,,cu stăruinţă” (Evrei 12:1), să se împotrivească Diavolului (Iacov 4,7) şi să rabde ,,până la sfârşit” (Matei 24,13). Nu suntem mântuiţi prin fapte, dar trebuie să lucrăm la salvarea noastră. Ea este doar rezultatul mijlocirii lui Hristos, dar poate fi împlinită numai prin conlucrarea credinciosului. În timp ce nu putem fi pe deplin conştienţi de totala noastră dependenţă de meritele, lucrarea şi puterea lui Hristos, trebuie să ne dăm seama şi de obligaţia personală de a trăi zilnic, prin harul lui Dumnezeu, o viaţă consecventă cu principiile Cerului (vezi AA 482). Vezi comentariul de la Romani 3,31.
Mântuirea voastră. Pavel nu era de faţă pentru a-i ajuta personal pe credincioşii filipeni; ei trebuiau să se îngrijească singuri de nevoile lor spirituale. Mântuirea este o problemă individuală. Nici chiar un prieten, un pastor şi nici chiar apostolul nu o pot săvârşi pentru altul. ,,Şi de ar fi în mijlocul ei [ţării] Noe, Daniel şi Iov […] n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor.” (Ezechiel 14,20).
Cu frică şi cu tremur. Compară cu 1 Corinteni 2,3; 2 Corinteni 7,15; Efeseni 6,5. Pavel nu se referă la o groază ca cea a unui sclav, ci la o sănătoasă neîncredere în sine. Creştinul ar trebuie să se teamă ca nu cumva voia lui să nu fie continuu predată lui Hristos sau ca nu cumva trăsăturile de caracter fireşti să-i conducă viaţa. Ar trebui să-i fie frică să nu se încreadă în propria sa tărie, să nu-şi retragă viaţa din mâna lui Hristos sau să încerce să umble singur pe calea credinţei (COL 161). O astfel de teamă îl determină să vegheze să nu cadă în ispită (1 Petru 1,17; 5,8), să fie smerit (Romani 11,20) şi să fie atent să nu cadă (1 Corinteni 10,12).