1:21 Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.
Pentru mine. Pavel scoate în evidenţă propria sa atitudine, care diferă de cea a celor mai mulţi oameni, care se agaţă egoist de viaţă şi se tem de moarte.
A trăi. Verbul grecesc este la infinit prezent şi se referă la viaţa continuă, zilnică.
Hristos. Adică existenţa lui Pavel era cuprinsă în Hristos şi mărginită de El. Gândirea sa era pe deplin ancorată în Mântuitorul. Planurile, speranţele şi toate aspiraţiile sale erau concentrate în Hristos. Fiecare gând era adus în supunere faţă de El (2 Corinteni 10,5). De aceea, gândurile lui nu erau egoiste şi nici fireşti; ele se aflau sub controlul Domnului Său (vezi comentariul de la Romani 6,11; 14,7.8; 2 Corinteni 5,15; Galateni 2,20; Filipeni 3,7–11; Coloseni 3,3).
A muri. Timpurile verbelor greceşti din versetul acesta sunt în contrast cu actul continuu al vieţuirii, care se termină instantaneu în momentul morţii.
Câştig. Această declaraţie nu se poate împăca cu ceea ce simte omul obişnuit când se gândeşte la moarte. Aceasta presupune întotdeauna o pierdere de vreun fel. Pentru cel neprihănit ea înseamnă pierderea multor bucurii curate ale vieţii, a unor legături familiale fericite, a mijloacelor şi a ocaziilor de a lucra pentru Hristos. Dar cuvintele lui Pavel nu sunt ale unui pesimist care zice: ,,viaţa nu merită să fie trăită.” Nu sunt nici ale unui om ruinat, care nu mai are parte de nici o bucurie. Nu sunt nici ale unui om sfânt care e obosit de munca sa istovitoare şi care doreşte să se termine cu încercările şi persecuţiile. Pavel nu era ursuz, posomorât sau cinic. El avea parte de simpatia călduroasă a multora şi se implica cu zel în activităţile echilibrate ale unei adevărate vieţi de creştin. Dar această declaraţie a sa are de-a face un ceva mai mult decât cu propria sa perspectivă. El este preocupat de proslăvirea lui Hristos. Dacă Domnul ar considera că e mai bine ca el să dea mărturie prin vieţuire şi slujire, el l-ar fi reprezentat aşa cum se cuvine. Dar moartea unui om neprihănit poate fi de asemenea o puternică mărturie cu privire la eficienţa Evangheliei harului. Contrastul dintre moartea sa şi moartea cuiva care nu are nici o nădejde avea să fie atât de remarcabil încât influenţa ei ar fi adus un câştig împărăţiei lui Hristos. Inimile sunt atinse şi înduioşate de asigurarea şi încrederea celui a cărui încredere în Dumnezeul său este deplină, chiar şi în ceasul morţii.
E vrednică de luat în considerare şi altă interpretare a acestor cuvinte. Prin moarte creştinul nu are nimic de pierdut, ci are multe de câştigat. El nu mai are astfel parte de ispită, încercări, trudă şi întristare. Iar la înviere primeşte nemurirea.