1:19 Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.
Lucrul acesta. Adică situaţia prezentă a lui Pavel şi atitudinea credincioşilor.
Spre mântuirea mea. Nu s-a ajuns la un consens dacă Pavel se referă la speranţa de a fi eliberat din închisoare sau la mântuirea sa finală. Se poate ca apostolul să fi avut în minte ambele experienţe, dar v. 20 sugerează că preocuparea lui cea mai mare era mântuirea, nu eliberarea din închisoare. El îşi dădea seama că situaţiile prin care trecea poporul lui Dumnezeu erau menite să le pregătească credincioşilor un caracter sfânt, pentru viaţa veşnică (AA 524). Împotrivirea duşmanilor îl îndemna pe Pavel la şi mai multă activitate şi râvnă, îmbunătăţindu-şi astfel viaţa spirituală.
Suferinţa în sine nu are putere sfinţitoare. Ea poate să amărască, să chinuiască şi să amorţească sufletul. Pe de altă parte, poate deveni un instrument pentru a pune la încercare, pentru a adânci şi a curăţi experienţa spirituală a creştinului (vezi Evrei 12,7–11). Mântuirea noastră va fi influenţată de felul în care ne folosim de beneficiile suferinţei. Dacă ne opunem acestei metodei de educaţie şi Învăţătorului, atunci poate că va fi necesar ca suferinţa să fie prelungită sau să fie trimisă alta în locul ei. Ar trebui să ne rugăm serios ca să putem învăţa repede lecţiile spirituale, pentru a putea înainta în dezvoltarea spirituală.
Rugăciunile voastre. Acesta este primul din cele două mijloace care, conlucrând cu situaţia imediată a lui Pavel, a ajutat la mântuirea sa. Duhul lui Isus Hristos este al doilea mijloc. Apostolul acorda o mare valoare rugăciunilor de mijlocire ale prietenilor săi (vezi Romani 15,30.31; 2 Corinteni 1,11; Filimon 22). Aici el nu le cere filipenilor să se roage pentru el, ci crede că ei deja se roagă, aşa cum se ruga şi el pentru ei (Filipeni 1,4). Dacă ar putea toţi pastorii să creadă aşa ceva! Sunt anumite răspunderi de care am putea fi uneori eliberaţi, dar lucrurile nu stau aşa cu rugăciunile de mijlocire. Conducătorii poporului lui Dumnezeu, lucrătorii lui Hristos din lumea întreagă, ca şi membrii bisericii, au nevoie de rugăciunile reciproce, mai ales în timpurile grele care vor veni.
Ajutorul. [,,Resursele”, KJV; ,,Dare”, traducerea Niţulescu; ,,Ajutorul”, G. Galaction]. Gr. epichoregia, ,,sprijin”, ,,ajutor”. Pavel considera că Duhul lui Isus Hristos, împreună cu rugăciunile prietenilor şi situaţia lui actuală, contribuia la mântuirea sa finală.
Duhul lui Isus Hristos. Această expresie nu apare în altă parte în Noul Testament, deşi exprimarea ,,Duhul lui Hristos” se găseşte în Romani 8,9; 1 Petru 1,11, iar ,,Duhul Fiului Său” în Galateni 4,6. Se poate considera că aceste cuvinte se referă la dispoziţia care L-a condus pe Isus, care lucrând în Pavel avea să contribuie la mântuirea sa. Interpretarea cea mai general acceptată este că aceste cuvinte sunt o referire directă la Duhul Sfânt (compară cu Romani 8,9). Nici încercările lui Pavel, nici rugăciunile fraţilor săi de credinţă nu puteau folosi la ceva dacă Duhul lui Hristos nu i-ar fi umplut viaţa din belşug.