1:7 În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.
Am avut. [,,Am”, KJV]. Dovezi textuale favorizează timpul trecut al verbului. Aici Pavel amplifică motivul recunoştinţei sale (v. 4). Când a ajuns la Pavel raportul credincioşiei lui Filimon (v. 5), efortul depus de apostolul în predicarea Evangheliei către coloseni şi lui Filimon în deosebi (v. 19), au fost din belşug răsplătite.
Bucurie şi mângâiere. Probabil că în închisoare Pavel reflectase cu nostalgie la ospitalitatea de care dăduse dovadă Filimon. Amintirile plăcute îi aduceau ,,bucurie şi mângâiere”.
Inimile. [,,Pântecele”, KJV]. Literal, ,,măruntaiele”. Pe vremuri se considera că intestinele sunt sediul emoţiilor.
Frate. O simplă dovadă de afecţiune – dar cine-i poate măsura valoarea când izvorăşte din sinceritate? Filimon nu trădase niciodată aşteptările lui Pavel; în cazul lui Onisim, Pavel nu are nici o îndoială că Filimon va continua să fie vrednic de încrederea sa.