1:18 Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.
Dacă. Versiunea greacă accentuează care era, din perspectiva lui Pavel, datoria lui Onisim faţă de Filimon. Totuşi, propoziţia condiţională îi permite lui Filimon privilegiul de a judeca dacă, în împrejurările de faţă, Onisim îi mai datorează ceva. Onisim fugise de le stăpânul său cu lucruri furate, iar acum, fiind creştin, ar fi trebuit să îi înapoieze totul, fără discuţie. Unii sugerează că aici este vorba de serviciile lui Onisim, a căror valoare puteau fi stabilită în bani, deoarece Filimon trebuia să pună un alt slujitor pentru a ocupa locul lui Onisim.
Pavel nu face aici nici o aluzie cum că Filimon ar trebui să ţină cont de datoria pe care o are faţă de apostol şi astfel să-i anuleze datoria lui Onisim. Pretenţia aceasta ar fi contrazis înaltele principii etice de care era condus Pavel.
În socoteala mea. Pavel doreşte ca nici un obstacol să nu împiedice primirea călduroasă care dorea să îi fie făcută lui Onisim când va sosi la Colose. Pavel vroia ca datoria sclavului fugar să fie trecută în socoteala lui personală, aşa cum un tată acoperă datoriile fiului său (v. 11). O astfel de prevedere şi iubire, care acoperă greşelile unui păcătos pocăit, reflectă splendoarea marii jertfe a lui Hristos pentru oamenii care îşi recunosc datoria faţă de Dumnezeu. Hristos, ca şi Pavel în această situaţie, nu purta răspunderea păcatelor omenirii. Totuşi, el stă în locul omului, acoperindu-i datoriile cu propriile sale merite, aşa încât păcătosul pocăit să poată fi îndreptăţit înaintea întregului univ. Hristos, ca şi Pavel, era dispus să plătească datoria păcătosului, astfel încât acesta să poată fi primit de toţi ca şi cum nu săvârşise nici un rău. De aceea, când sclavul pocăit se întorcea, Filimon nu trebuia să-l vadă pe Onisim şi datoria sa, ci pe Pavel şi făgăduinţa lui de plată. Putea vorbirea apostolului să fie mai amabilă şi în acelaşi timp mai subtilă?