1:16 dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!
Dar nu. [,,Nu acum”, KJV]. Sau ,,mai departe nu”.
Mai presus decât pe un rob. Pavel sugerează că Filimon ar trebui să-l accepte pe Onisim ca pe un frate de credinţă a cărui viaţă, ca şi a sa, este predată Domnului Isus Hristos. Şi mai presus de serviciul său de sclav, Onisim avea să manifeste faţă de Filimon un devotament aşa cum arătase şi faţă de Pavel.
Frate iubit. Iubirea pe care Pavel o dezvoltase faţă de Onisim într-un scurt timp sugerează tovărăşia minunată care îl aştepta pe Filimon, care avea să îl aibă pe Onisim lângă el pentru o perioadă mult mai mare. Onisim plecase ca un sclav renegat, dar se întoarcerea ca un frate creştin ,,folositor” (v. 11), o mărturie a harului lui Dumnezeu. Pentru Pavel experienţa sa cu Onisim ilustrează puterea lui Dumnezeu de a transforma răul în bine. Deşi împiedicat de greşelile şi eşecurile oamenilor, Domnul poate totuşi să-şi realizeze scopurile uimitoare cu cei care Îl recunosc.
Indolenţa şi laşitatea care îl aduseseră pe Onisim la Roma l-au adus apoi la Pavel şi în consecinţă la Isus Hristos. Acum el se întoarce la Filimon ca un om transformat. Despărţirea lor temporară a avut ca rezultat o legătură veşnică. Nu era dificil pentru Filimon să vadă mâna lui Dumnezeu în experienţele fostului său sclav. Prin urmare Filimon trebuia să considere un privilegiu deosebit ocazia de a conlucra cu Dumnezeu în viaţa lui Onisim.
În chip firesc. [,,În carne”, KJV]. Adică Onisim avea să fie un sclav conştiincios care îi va răsplăti din plin lui Filimon încrederea pe care o are în el. Înainte de plecarea lui Onisim de la Roma, Pavel se bucurase de binecuvântarea slujirii lui ,,în chip firesc”; de aici înainte numai Filimon avea să fie beneficiarul acesteia.
La Domnul. Indiferent de cum fusese înainte legătura lui Onisim cu Filimon, de acum înainte trebuia ca acest sclav să fie privit ca un frate creştin prea iubit şi, ca şi Filimon, un candidat pentru cer. Astfel, bucuria speranţei creştine avea să fie un bun comun.