30:2 Când un om va face o juruinţă Domnului, sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.
O juruinţă. O asigurare sau făgăduinţă de a-I da ceva lui Dumnezeu: făgăduinţa unei slujiri personale, ca a lui Iacov la Betel (Geneza 29,20; 31,13), consacrarea de către Ana a fiului ei (1 Samuel 1,11), juruinţa lui Iefta cu privire la fiica lui (Judecători 11,30.39).
Se va lega. O obligaţie, aceea a abţinerii de la vin, mâncare etc. (vezi 1 Samuel 14,24; Psalmi 132,2; Fapte 23,21). Verbul ebraic este adesea folosit cu sensul de ,,a lega”, ,,a întemniţa”, a ,,înhăma”.
Să nu-şi calce cuvântul. Literal, ,,să nu dezlege cuvântul făgăduielii sale”, în sensul de ,,a elibera”, ,,a se elibera de obligaţie”, ,,a face legal”, ,,a profana”. A nu aduce la îndeplinire o juruinţă solemnă faţă de Dumnezeu este un act de josnică ingratitudine şi o neglijenţă păcătoasă (Deutronom 23,21; Eclesiast 5,4; Matei 5,33). Este mai bine ca omul să nu facă nici o juruinţă, decât să promită şi să nu împlinească (Eclesiast 5,2-5).