19:17 Pentru cel necurat, să se ia cenuşă de la jertfa de ispăşire care a fost arsă, şi să toarne peste ea apă de izvor într-un vas.
Cenuşa de la jertfă. Literal, ,,cenuşa de la arderea păcatului”. Aceasta arată că cenuşa de la vaca arsă era considerată că are, în unele privinţe, însuşirile unei jertfe pentru păcat. Nu se spune nimic despre cantitatea cenuşii cerute. Probabil că era considerată suficientă o cantitate foarte mică.
Cât priveşte natura şi scopul curăţirii (v.9, 17) care se îndeplinea prin stropirea ,,apei de curăţire” (v.9, 21), se pot pune două întrebări: (1) Care era natura păcatului (v.9, 17) sau a ,,necurăţiei” (v.13) curăţite astfel? (2) Care era natura actului de ,,curăţire”?
1. 1. Apa era ,,apă de ispăşire” (v.9, 17) a păcatului contractat prin atingerea de un om mort, de un animal necurat, sau de orice parte a acestora (v.11-13), sau prin intrarea într-o casă unde se produsese o moarte, sau prin atingerea de un mormânt (v.14-16) fie în mod intenţionat, fie accidental. Contactul cu moartea evident că nu era o călcare a codului moral, ci a celui ceremonial. Totuşi la el se face referire ca la un păcat. În ce sens este folosit cuvântul ,,păcat” astfel? Cuvântul tradus aici ,,păcat este chatta’th, care înseamnă, literal, ,,pas greşit”, ,,alunecare a piciorului”. Astfel, conform cu Proverbe 13,6, ,,păcatul nimiceşte pe cel rău” (RSV), adică îi pune piedică. În KJV, Proverbe 19,2 sună astfel: ,,acela care se grăbeşte cu picioarele lui păcătuieşte”, dar RSV spune: ,,acela care se grăbeşte cu picioarele lui greşeşte calea”, se abate de la ea. Catta’th mai înseamnă şi ,,vină”. În Geneza 43,9, Iuda este oferă să fie ,,vinovat... pentru totdeauna”, literal, să ,,fie păcătos pentru totdeauna”, dacă se va întoarce fără Beniamin. El şi-a propus să facă tot ce poate, dar dacă nu va reuşi, el va purta ,,vina”, literal, ,,păcatul” pentru aceasta.
2. 2. Natura ceremonială a curăţirii, efectuată prin ,,apa de curăţire”, este evidentă din folosirea ei pentru ,,a curăţi” obiecte materiale (Numeri 31,22.23). În caz de moarte, cortul însuşi în care murea omul şi conţinutul lui deveneau necurate şi trebuiau să fie curăţate (cap. 19,14-17). Aceasta, desigur, nu era din cauza vreunei întinări morale care să i se atribuie, ci era numai o pângărire ceremonială. O altă dovadă despre natura ceremonială a curăţirii efectuate este faptul că, după stropirea apei, persoana rămânea ,,necurată” până seara, sau chiar timp de mai multe zile după aceea (v.10-12, 19). Chestiunea necurăţiei şi a curăţirii efectuate prin intermediul vacii roşii lua un aspect moral numai când o persoană nu asculta de prescripţiile poruncite de Dumnezeu în legătură cu aceasta. Astfel a nu folosi ,,apa de curăţire” acolo unde folosirea ei era prescrisă constituia un păcat grav, care îl lipsea pe om de îndurarea lui Dumnezeu (v.13, 20).
Apă de izvor. Literal, ,,apă care este vie” (vezi Levitic 14,5; Ioan 4,10).