18:1 Domnul a zis lui Aaron: Tu şi fiii tăi, şi casa tatălui tău cu tine, să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în sfântul locaş; tu şi fiii tăi împreună cu tine, să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoţeşti.
Să purtaţi pedeapsa fărădelegilor. Spre deosebire de restul leviţilor, preoţii aveau răspunderea de a supraveghea ca nici o persoană neautorizată să nu se apropie de Cortul Întâlnirii, profanându-l. Aceasta avea să liniştească temerile adunării că, apropriindu-se de Cortul Întâlnirii, riscau să moară.
18:2 Apropie de asemenea de tine, pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, seminţia tatălui tău, ca să fie legaţi de tine şi să-ţi slujească, atunci când tu, şi fiii tăi împreună cu tine, veţi fi înaintea cortului întâlnirii.
Pe fraţii tăi. O referire la gherşoniţi şi merariţi, celelalte două ramuri ale seminţiei lui Levi. Să fie legaţi de tine. Verbul tradus aici ,,legaţi” este probabil cuvântul rădăcină al numelui lui Levi (vezi Geneza 29,34).
18:3 Ei să păzească ce le vei porunci tu şi cele privitoare la tot cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele sfântului locaş, nici de altar, ca să nu muriţi, şi ei şi voi.
Să păzească ce le vei porunci. Ei erau paznici numiţi ai sanctuarului.
Să nu se apropie. Aceasta nu se refera la chehatiţi (cap. 4,15), ci numai la ceilalţi leviţi. Chehatiţii nu trebuiau să umble cu uneltele când erau neacoperite, nici măcar să privească la ele (cap. 4,19.20). Interdicţia aceasta cuprindea atât altarul de aramă (Exod 29,37), cât şi altarul tămâierii, pentru că amândouă erau ,,prea sfinte”.
Uneltele. Literal, ,,mobilierul”. Cuvântul tradus ,,unelte” cuprinde toate uneltele sacre şi mobilierul sanctuarului.
18:4 Ei să se alipească de tine, şi să păzească tot ce priveşte cortul întâlnirii pentru toată slujba cortului. Nici un străin să nu se apropie de voi.
Să se alipească de tine. Preoţii trebuiau să-i privească pe fraţii lor leviţi ca o parte integrantă a corpului de oameni numiţi să servească lui Iehova în slujba sfântă, chiar dacă era pe o treaptă inferioară.
Străin. Adică altcineva decât levitul (cap. 1,51).
18:5 Să păziţi cele privitoare la sfântul locaş şi altar, ca să nu mai fie mânie împotriva copiilor lui Israel.
Să nu mai fie mânie. Leviţii răspundeau de partea exterioară a Cortului Întâlnirii, după cum preoţii răspundeau de cea interioară. Preoţii trebuiau să se îngrijească de toate lucrurile sfinte, precum pâinea punerii înainte (pâinea prezenţei), lămpile etc. şi să le acopere când erau mutate. Leviţi trebuiau să vegheze ca membrii adunării să nu profaneze sanctuarul din nebăgare de seamă, sau lipsă de evlavie.
18:6 Iată că am luat pe fraţii voştri Leviţii, din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii care sunt daţi Domnului: ei vă sunt încredinţaţi vouă în dar, ca să facă slujba cortului întâlnirii.
Fraţii voştri leviţii. Leviţii nu trebuiau să umble după slujba preoţiei, cum făcuse Core, ci să-i ajute pe preoţi în lucrarea Domnului. Dar preoţii nu trebuiau să-i privească cu dispreţ, ci întotdeauna să-şi amintească de faptul că aceştia trebuiau să fie priviţi şi trataţi ca ,,fraţi”.
Daţi Domnului. Vezi cap. 3,12.41.45; 8,6.16.18.
18:7 Tu, şi fiii tăi, împreună cu tine, să păziţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdeaua dinăuntru: aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dau în dar slujba preoţiei. Străinul care se va apropia, va fi omorât.
Să păziţi slujbele preoţiei. Slujitorii lui Dumnezeu trebuiau să fie mândri de slujba lor şi de slujirea din lucrarea Domnului, şi chiar să le păzească neatinse înaintea lui Dumnezeu.
Altarul şi tot ce este dincolo de perdea. Cuvintele acestea sunt ca explicaţie a expresiei ,,slujbele preoţiei voastre”. Preoţii trebuiau să aducă jertfele pe altarul de aramă din curte şi să îndeplinească toate îndatoririle din interiorul sanctuarului, precum aducerea de tămâie, aranjarea pâinii pentru punerea înainte, aranjarea şi aprinderea lămpilor, precum şi alte îndatoriri înrudite cu astfel de ocazii solemne ca Ziua Ispăşirii.
Străinul. Adică altcineva decât preotul. Unul ca acesta nu trebuia să îndrăznească să se apropie de Cortul Întâlnirii cu intenţia de a îndeplini vreo funcţie preoţească.
18:8 Domnul a zis lui Aaron: Iată, din toate lucrurile pe care Mi le închină copiii lui Israel, îţi dau pe cele care Îmi sunt aduse prin ridicare; ţi le dau, ţie şi fiilor tăi, ca drept al ungerii, printr-o lege veşnică.
Prin ridicare. Aceasta este o referire la contribuţii, la acele părţi ale jertfelor care nu sunt arse pe altar, ci păstrate spre a fi mâncate de preotul oficiant. Aaron avea să fie răspunzător de acestea.
Ca drept al ungerii. Unii comentatori se referă la Leviticul 8,12 şi citesc astfel: ,,pentru că aţi fost consacraţi prin ungerea cu untdelemn”. Textul ebraic se citeşte literal: ,,Ţie îţi sunt date ca parte consacrată, şi fiilor tăi ca un privilegiu pentru veşnicie”. (Levitic 7,35).
18:9 Iată ce va fi al tău dintre lucrurile prea sfinte care nu sunt mistuite de foc: toate darurile din jertfele lor de mâncare, toate jertfele lor de ispăşire, şi toate jertfele pentru vină, pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea prea sfinte să fie ale tale şi ale fiilor tăi.
Lucrurile prea sfinte. Pentru a specifica lucrurile care aparţineau preoţiei şi pentru a păstra diferenţa dintre lucrurile ,,sfinte” şi ,,prea sfinte”, aşa cum sunt arătate în Leviticul 21,22.
Mistuite de foc. Adică de pe altarul arderii de tot. Preotul primea unele lucruri care nu veneau de pe altar, precum cele 12 pâini pentru punerea înainte sau pâinea prezenţei (vezi comentariul pentru Exod 25,30; Levitic 24,5-8).
Ale tale şi ale fiilor tăi. Părţile acestea aveau să fie o compensaţie parţială pentru lipsa lor de moştenire prin seminţiile lui Israel.
18:10 Să le mâncaţi într-un loc prea sfânt; orice bărbat să mănânce din ele; să le priviţi ca sfinte.
Într-un loc prea sfânt. În general, se crede că aici se face referire la Cortul Întâlnirii în contrast cu curtea de afară. În armonie cu textul ebraic şi cu intenţia Scripturii (Levitic 16,2; Evrei 9,6.7), traducerea RSV redă ,,un loc prea sfânt”.
Orice bărat să mănânce din ele. Şi nu altul, aşa cum se arată în mod expres în altă parte (Levitic 2,3.10; 6,17.18.29; 7,6).
18:11 Iată ce va mai fi al tău: toate darurile pe care le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare şi legănându-le într-o parte şi în alta, ţi le dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.
Ce va fi al tău. ,,Ce” se referă la lucrurile mai puţin sfinte.
Prin ridicare. Pieptul din jertfele de mulţumire erau legănate înaintea Domnului şi spata dreaptă (coapsa) era ridicată înaintea Lui (vezi comentariul pentru Exod 29,27 şi Levitic 7,14). Amândouă deveneau ale preoţilor (Levitic 7,30-34). Aceasta era adevărat şi despre spata dreaptă a berbecului adus de un nazireu (Numeri 6,29.20).
Şi fiicele tale. Darurile acestea nu erau exclusiv pentru folosul bărbaţilor (Levitic 10,14; 22,13). Totuşi mâncatul trebuia să se desfăşoare într-un loc curat (Levitic 10,14) în interiorul taberei (Deutronom 12,6.7.17.18) şi nu avea voie nici un om necurat să aibă parte de aceste daruri (Levitic 7,20.21; 22,4).
18:12 Îţi dau cele dintâi roade pe care le vor aduce Domnului: tot ce va fi mai bun din untdelemn, tot ce va fi mai bun din must şi grâu.
Tot ce va fi mai bun. Literal ,,grăsimea”, grăsimea fiind un simbol al bogăţiei atât în hrană, cât şi la jertfe (Deutronom 32,14; Psalmi 63,5; Exod 23,18; 29,13.22; 1 Samuel 2,15.16). Se mai folosea şi cu referire la cele mai alese produse ale ţării (Geneza 45,18). Referirea de aici este făcută la produse, aşa cum au venit de pe câmp, înainte de a fi prelucrate spre folosire.
Cele dintâi roade. Aceasta poate să se referi la timp, prima recoltă coaptă, dar se mai poate referi şi la calitate (compară cu ,,pârga celor dintâi roade”, Exod 23,19).
18:13 Cele dintâi roade ale pământului lor, pe care le vor aduce Domnului, să fie ale tale. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.
Oricine va fi curat. Toţi membrii familiei preoţeşti aveau voie să mănânce din ,,cele dintâi” roade. Erau excluşi numai cei opriţi de necurăţie.
18:14 Tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel, să fie al tău.
Tot ce va fi închinat. Tot ce era pus sub interdicţie era dat cu desăvârşire lui Dumnezeu şi nu putea fi răscumpărat (Levitic 27,1-29; compară cu Numeri 21,1; Marcu 7,11).
18:15 Orice întâi născut din orice trup, pe care-l vor aduce Domnului, atât din oameni cât şi din dobitoace, să fie al tău. Numai, să laşi să se răscumpere întâiul născut al omului, şi să laşi să se răscumpere şi întâiul născut al unui dobitoc necurat.
Orice întâi născut. Ceea ce se năştea ,,mai întâi” dacă era de parte bărbătească, avea să fie al preoţilor. Dacă întâiul născut era de parte femeiască şi urma apoi o parte bărbătească, partea bărbătească nu avea să fie a preoţilor, deoarece nu aceasta era întâiul născut (Exod 13,2).
Să se răscumpere. Două categorii ale întâiului născut, care aparţineau preoţilor, trebuiau să fie răscumpărate, adică luate înapoi cu bani: (1) animalele necurate, care nu puteau fi primite ca jertfe şi (2) fiinţele omeneşti.
18:16 Să laşi să se răscumpere întâii născuţi ai oamenilor, de la vârsta de o lună, după preţuirea ta, cu preţul de cinci sicli de argint, după siclul sfântului locaş, care este de douăzeci de ghere.
Cinci sicli. Preţul care s-a pus când întâiul născut a fost schimbat cu leviţii (cap. 3, 46.47). Astăzi iudeii au o ceremonie care îşi are originea în această răscumpărare, când fiul întâi născut este în vârstă de o lună.
18:17 Dar să nu laşi să se răscumpere întâiul născut al vacii, nici întâiul născut al oii, nici întâiul născut al caprei: acestea sunt lucruri sfinte. Sângele lor să-l stropeşti pe altar, şi să le arzi grăsimea: aceasta va fi o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
Să nu laşi să se răscumpere. Adică nu trebuia să fie acceptată o sumă ca răscumpărare, ci animalul însuşi trebuia să fie jertfit. Acestea erau animale curate şi numai cele necurate, care nu puteau fi jertfite, trebuia să fie răscumpărate (v.15).
Să-l stropeşti. Formula folosită la jertfele de pace (Levitic 7,31-33).
18:18 Carnea lor să fie a ta, ca şi pieptul care se leagănă într-o parte şi în alta şi ca şi spata dreaptă.
Carnea lor. Cu excepţia părţilor de grăsime, care era arsă, jertfa întreagă aparţinea preotului.
Pieptul care se leagănă. După cum acesta şi spata dreaptă din jertfele de pace deveneau proprietatea preoţilor (vezi Levitic 10,14.15), aşa şi în cazul acesta trupul întreg devenea al lor.
18:19 Îţi dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică, toate darurile sfinte pe care le vor aduce Domnului copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legământ de necălcat şi pe vecie înaintea Domnului, pentru tine şi pentru sămânţa ta împreună cu tine.
Un legământ de necălcat. Un legământ indisolubil, unul care nu se desface niciodată, un legământ de prietenie sacră. Sarea, ea însăşi un element de conservare, este un simbol potrivit pentru ceva care nu se strică. Ea este emblema unei legături de alianţă, ca şi când doi oameni ar mânca împreună pâine şi sare. Întotdeauna sarea se adăuga la jertfele aduse Domnului (Levitic 2,13; Marcu 9,49).
18:20 Domnul a zis lui Aaron: Tu să n-ai nici o moştenire în ţara lor, şi să n-ai nici o parte de moşie în mijlocul lor. Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie, în mijlocul copiilor lui Israel.
Nici o moştenire în ţară. Adică leviţii n-au primit nici o moştenire teritorială în Ţara sfântă, cum au primit celelalte seminţii. Aaron însuşi n-a intrat în Ţara sfântă, dar această declaraţie este făcută pentru el ca reprezentant al leviţilor. Locul unei moşteniri teritoriale avea să fie luat de anumite contribuţii.
Eu sunt moştenirea ta. Preoţii erau cu toţii consacraţi lui Dumnezeu (Deutronom 10,9). Poporul trebuia să manifeste un spirit de generozitate faţă de fraţii lor preoţi, pentru care nu s-a prevăzut o moştenire teritorială (vezi Deutronom 12,12; Iosua 13,14). Preoţii trăiau de la altarul lui Dumnezeu şi erau hrăniţi de la masa lui Dumnezeu.
18:21 Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii.
Orice zeciuială. Ca răsplată a slujirii lor, leviţii aveau să primească a zecea parte din toate produsele (vezi 26.30). În Evrei 7,5, plata zecimii constituia argumentul că preoţia lui Aaron a fost inferioară preoţiei lui Hristos.
18:22 Copiii lui Israel să nu se mai apropie de cortul întâlnirii, ca să nu se facă vinovaţi de vreun păcat şi să moară.
Ca să nu... moară. Membrii adunării nu trebuiau să îndrăznească să se apropie de Cortul Întâlnirii cu gândul de a se angaja în vreo lucrare a preoţiei sau a leviţilor, ca să nu moară.
18:23 Ci Leviţii să facă slujba cortului întâlnirii, şi să rămână încărcaţi cu fărădelegile lor. Ei să n-aibă nici o moştenire în mijlocul copiilor lui Israel: aceasta să fie o lege veşnică printre urmaşii voştri.
Încărcaţi cu fărădelegile lor. Dacă leviţii aveau să îngăduie unei persoane neautorizate să facă lucrarea în locul lor, ei înşişi aveau să sufere pedeapsa care se cuvenea călcătorului de lege.
18:24 Leviţilor le dau de moştenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel Domnului prin ridicare; de aceea zic cu privire la ei: Să n-aibă nici o moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.
Prin ridicare. Pentru ca poporul să dea de bună voie zecimea leviţilor, aceasta este prezentată ca ,,jertfă prin ridicare” lui Iehova. Aceasta nu înseamnă că era urmat ritualul jertfelor prin ridicare, ci mai degrabă că zecimea trebuia să fie adusă lui Dumnezeu şi că El o dădea apoi leviţilor.
18:25 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
18:26 Să vorbeşti Leviţilor, şi să le spui: Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială;
Când veţi primi. O confirmare faţă de Moise (v.25) a cuvintelor spuse lui Aaron (v.20).
Să luaţi din ea. Leviţii înşişi trebuiau să dea zecime din ce primeau ca zecime de la Israel.
A zecea parte din zeciuială. Literal, ,,o zecime din zecime”.
18:27 şi darul vostru vi se va socoti ca grâul care se ia întâi din arie şi ca mustul care se ia întâi din teasc.
Şi darul vostru. Contribuţia leviţilor, care trebuia să fie dată preoţilor, era a zecea partea din zecimea care era venitul lor.
Vi se va socoti. Compară cu Leviticul 7,18, unde acelaşi cuvânt este tradus ,,ţinea în seamă”. El mai este folosit şi cu privire la credinţa lui Avraam (Geneza 15,6; literal ,,i-a socotit”).
Ca grâul. Leviţii nu aveau grâul şi vinul lor propriu, dar trebuiau să zeciuiască venitul lor, ca şi când ar fi fost din propria lor arie, sau din propriul lor teasc.
18:28 Astfel să luaţi şi voi întâi un dar pentru Domnul, din toate zeciuielile pe care le veţi primi de la copiii lui Israel, şi să daţi preotului Aaron darul pe care-l veţi lua întâi din ele pentru Domnul.
Preotului Aaron. Membrii celorlalte seminţii erau mult mai numeroşi decât leviţii, aproape 30 la 1 (vezi cap. 2,31; 3,39). Aceasta înseamnă că leviţii erau într-adevăr bine aprovizionaţi. De aceea era numai drept ca, după cum leviţii primeau zecimea de la popor, şi ei să plătească la rândul lor zecime preoţilor.
18:29 Din toate darurile care vi se vor da, să luaţi întâi toate darurile pentru Domnul; din tot ce va fi mai bun, să luaţi întâi partea închinată Domnului.
Din toate darurile. Din tot ce primeau, leviţii trebuiau să dea darul lor preoţilor. Din tot ce va fi mai bun. Lui Dumnezeu nu-I putea fi dat nimic mai puţin decât ce era mai bun. Partea închinată. Aceasta era zecimea, partea Domnului (Levitic 27,30).
18:30 Să le spui: După ce veţi lua din ele partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită Leviţilor ca venitul de la arie şi ca venitul de la teasc.
Verset ce nu a fost comentat.
18:31 Să-l mâncaţi într-un loc oarecare, voi şi casa voastră; căci aceasta este plata voastră pentru slujba pe care o faceţi în cortul întâlnirii.
Într-un loc oarecare. Nu într-un loc numit ,,loc sfânt”.
Răsplata voastră. Era alegerea lor, dacă să fie folosită pentru gospodărie, având parte de ea familia întreagă, sau să fie vândută pentru a cumpăra alte lucruri (vezi Matei 10,10; Luca 10,7; 1 Corinteni 9,4; 1 Timotei 5,18).
18:32 Nu vă veţi face vinovaţi pentru aceasta de nici un păcat, dacă veţi lua din ele pentru Domnul ce este mai bun, nici nu veţi pângări darurile sfinte ale copiilor lui Israel, şi nu veţi muri.
Nu vă veţi face vinovaţi. Ei nu aveau să aibă nici o vină dacă o foloseau pentru propriile nevoi sau scopuri.
Veţi lua. După ce au pus deoparte a zecea parte pentru Dumnezeu. Pângări darurile sfinte. Nu va fi nici o pângărire, cu pedeapsa care o însoţeşte, pentru întrebuinţarea în folos personal şi nereligios a restului de zecime pe care îl primeau. Nu veţi muri. Literal, ,,şi nu veţi muri”, cum mureau cei care luau lucruri sfinte spre folosire obişnuită.
Comentariile lui Ellen G. White
12 AA 337; 4T 77
15,16 PP 277
20 6T 312
21 CS 71,102; PP 530; WM 275, 277