Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Numeri

Numeri 12:8


12:8 Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?

Gură către gură. Adică, direct, fără intermediar. Expresia aceasta este similară cu aceea ,,faţă către faţă” din Exod 33,11; Deutronom 34,10.

Grele de înţeles. Uneori tradus ,,enigme” (Ezechiel 17,2).

Chipul Domnului. Aceasta este doar o formă pe care omul să o poată vedea şi respecta. Cuvântul tradus aici ,,chipul” este tradus uneori ,,asemănare” (Deutronom 4,15.16.23.25; Psalmi 17,15; Isaia 40,18 compară cu Ioan 1,18; 1 Timotei 6,16).

Vorbiţi împotriva robului Meu. Greşeala fundamentală a Mariei a fost că a dat pe faţă dispreţ şi s-a răzvrătit împotriva autorităţii legal constituite, în acest caz, numită de Dumnezeu Însuşi. Greşelile de judecată din partea conducătorilor lucrării lui Dumnezeu de astăzi nu constituie nici o scuză pentru cineva de a nu le acorda sprijinul loial. În ciuda faptului că Saul căuta să-i ia viaţa lui David, el a rămas loial faţă de el în cuvinte şi în fapte ca rege, spunând: ,,Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului” (1 Samuel 26,11). Deşi a condamnat ipocrizia fariseilor, Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui să conlucreze cu ei, deoarece erau conducători numiţi ai naţiunii (Matei 23,3). Când o persoană este ispitită să întrebe cu privire la un conducător din biserică ,,ce va face omul acesta?” Domnul răspunde şi astăzi cum a răspuns lui Petru, ,,Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine” (Ioan 21,21.22). Sfatul lui Pavel este clar. ,,Prea iubiţilor”, spune el, ,,nu vă răzbunaţi singuri” (Romani 12,19), şi apoi citează Scriptura, ,,răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Fiecare ucenic adevărat al Domnului va fi credincios faţă de cei cu autoritate în biserică, chiar dacă s-ar părea că ei au greşit în judecata lor (1 Timotei 5,1; Tit 3,1).