9:6 Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.
Tu, Doamne, numai Tu. [Tu eşti singur Domn, KJV.] Compară cu Psalmi 86,10 şi Isaia 37,16. În ultimul pasaj, aşezarea în propoziţie este aproape identică.
Cerurile cerurilor. Compară cu Deuteronom 10,14; 1 Regi 8,27; Psalmi 148,4. Expresia a fost explicată ca fiind un termen pentru cerul cel mai înalt (vezi 2 Cronici 12,2) sau pentru univers ca întreg. Ultima interpretare pare să corespundă mai bine diferitelor pasaje unde apare expresia aceasta.
Toată oştirea lor. Unii au considerat că aici este vorba despre stele, dar ultima propoziţie a versetului pare să arate spre îngeri, ca oaste a cerului.
Tu dai viaţă tuturor. [Tu le păstrezi pe toate, KJV.] Desigur că toţi scriitorii sacri au crezut că Dumnezeu, Creatorul universului, menţine toate lucrurile create, dar niciunde n-a fost atât de clar exprimată ca aici (KJV). Psalmistul zice : "Tu sprijineşti pe oameni şi dobitoace" (Psalmi 36,6) ["Tu păstrezi omul şi dobitocul", KJV], dar declaraţia aceasta nu acoperă nici pe departe amploarea universale din pasajul de faţă. Puterea de menţinere în viaţă nu e mai puţin importantă ca puterea de a crea.