Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Neemia

Neemia 8:17


8:17 Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi au locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie.

Iosua. Iosua este o contragere a lui Ioşua, redată de obicei Iosua în traducerile moderne (Exod 17,9 etc.). Forma grecească a acestui nume era Isus (vezi Fapte 7,45; Evrei 4,8; vezi la Matei 1,1).

Nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Aceasta nu dă de înţeles că israeliţii nu mai ţinuseră sărbătoarea de pe vremea lui Iosua, de la năvălirea în Canaan, deoarece, conform Ezra 3,4, cei care se întorseseră din robie la data aceea, au ţinut-o în anul întâi al întoarcerii lor. O celebrare asemănătoare mai este menţionată în legătură cu sfinţirea Templului lui Solomon (2 Cronici 7,10; 1 Regi 8,65). Prin urmare, textul vrea să spună că din zilele lui Iosua n-a fost o celebrare generală a acestei sărbători ca acum (vezi la v. 14).