Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Neemia

Neemia 6:5


6:5 Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă.

O scrisoare deschisă. Nu se motivează de ce a trecut Sanbalat de la solii verbale la un document scris. O solie scrisă ar fi putut să aibă un caracter mai oficial şi deci, se presupune, mai eficace. Scrisoarea era probabil scrisă pe o foaie de papirus, materialul cel mai obişnuit al timpului, folosit în Palestina. O astfel de scrisoare era de obicei înfăşurată şi cele două capete ale sulului rulate către mijlocul lui. Apoi era legată o sfoară în jurul sulului şi era aplicat un sigiliu de lut pe nod, în aşa fel ca acesta să nu poată fi deschis fără să se rupe pecetea. Pe partea din afară era pusă de obicei adresa. Trimiterea unei scrisori deschise, prin care se aduceau acuzaţii unui slujbaş al coroanei persane, nu numai că a încălcat legile bunei cuviinţe, dar era şi extrem de ofensatoare. O "scrisoare deschisă" îi invita pe toţi să citească conţinutul ei, iar scopul trimiterii ei nesigilate trebuie să fi fost acela de a-i alarma pe iudei şi de a-i aţâţa împotriva lui Neemia. Compară cu purtarea ambasadorilor lui Sanherib (2 Regi 18,27-36).