6:15 Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.
Zidul a fost isprăvit. Cu toate că aici nu e menţionat anul, este vorba în mod clar de anul al 20-lea al lui Artaxerxe (vezi la cap. 2,1). Aceasta corespunde cu celelalte afirmaţii cronologice ale acestei cărţi. În Nisan (luna I), Neemia primise permisiunea de la împărat să plece la Ierusalim. Potrivit cu cele din cap. 5,14 şi 13,6, el a fost guvernator în Ierusalim din anul al 20-lea şi trebuie să fi pornit spre locul acela imediat după primirea autorizaţiei împărăteşti pentru planurile sale. Dacă aşa stau lucrurile, el a ajuns la Ierusalim în cursul lunii a patra. După trei zile, el a cercetat zidul şi, la scurt timp după aceea, a convocat o adunare publică pentru a prezenta planul său de rezidire a zidului şi pentru a obţine conlucrarea lor (cap. 2,11-17). Se poate ca toate acestea să fi avut loc în cursul lunii a patra, aşa că începerea lucrării ar putut avea loc fie înainte de sfârşitul lunii a patra, fie la începutul lunii a cincea. Nu e clar din cuvintele lui cum a socotit Neemia cele 52 de zile, în cursul cărora zidul a fost supus reconstrucţiei. El ar fi putut să socotească perioada începând cu ziua de reluare a lucrării până la încheierea ei, incluzând Sabatele săptămânale, aşa încât zilele lucrătoare să fie numai 44 sau 45, sau ar fi putut să spună că erau 52 de zile lucrătoare. În felul acesta, perioada de activitate ar cuprinde aproape 60 de zile. În primul caz, începutul lucrării ar fi căzut în primele zile ale lunii Ab (luna a 5-a), în celălalt caz, în ultima parte a lui Tamuz (luna a 4-a). După calendarul iudaic folosit de Neemia, 25 Elul în anul al 20-lea al lui Artaxerxe a fost aproximativ 21 septembrie, 444 î.Hr.
Unii comentatori au susţinut că 52 de zile nu oferă timp suficient pentru a rezidi zidul. Ei au preferat să accepte cei doi ani şi patru luni daţi de Iosif Flavius (Antiquities, xi. 5. 8) ca o lungime de timp mai corespunzătoare. Totuşi, nu e necesar să se respingă cifra biblică pentru a o favoriza pe cea a lui Iosif Flavius, deoarece: (1) lucrarea lui Neemia nu era o lucrare completă de rezidire a zidului, ci în multe părţi numai lucrări de reparaţie (vezi la cap. 1,3); (2) ea a fost îndeplinită în mare grabă în faţa atacului care ameninţa; şi (3) terminarea zidului într-un timp atât de scurt a fost atât de incredibilă pentru vrăjmaşii iudeilor, încât aceştia au considerat-o o minune (cap. 6.16).