6:8 Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?
. Ţi s-a arătat. Răspunsul pe care l-a dat Mica nu constituia o descoperire nouă şi nu reprezenta o schimbare în cerinţele divine. Obiectivul planului de mântuire, şi anume, refacerea în sufletul omului a chipului lui Dumnezeu, îi fusese clar arătat lui Adam, iar o cunoaştere a acestui obiectiv fusese transmisă mai departe generaţiilor următoare. Această cunoaştere a fost confirmată prin mărturia personală a Duhului (vezi Romani 8,16) şi amplificată prin descoperiri succesive ale profeţilor. Oamenii din timpul lui Mica aveau Pentateuhul în formă scrisă, şi, fără îndoială, şi alte porţiuni ale Bibliei, precum şi mărturia profeţilor contemporani ca de pildă Isaia şi Osea (vezi Isaia 1,1; Osea 1,1; comp. Mica 1,1).
Totuşi, oamenii părea să fi uitat că practicile exterioare sunt lipsite de valoare dacă nu sunt însoţite de adevărata evlavie. Una din funcţiile principale ale profeţilor era de a-i învăţa pe oameni că doar o conformare religioasă exterioară nu putea constitui un substitut al caracterului şi al ascultării lăuntrice (1Samuel 15,22; Psalmi 51,16.17; Isaia 1,11-17; Osea 6,6; comp. Ieremia 6,20; 7,3-7; Ioan 4,23.24). Dumnezeu nu dorea avuţia, ci spiritul lor, nu doar închinarea, ci voinţa lor; nu doar slujirea, ci inima lor.
Dreptate. Ebr. mishpat, de la rădăcina shaphat, ,,a judeca”. Forma de plural mishpatim, tradusă în general ,,judecăţi”, este folosită cu privire la preceptele adiţionale care dădeau instrucţiuni minuţioase cu privire la felul cum trebuia ţinut Decalogul (Exod 21,1; vezi PP 964). A face mishpat înseamnă ca cineva să-şi ordoneze viaţa după ,,judecăţile” lui Dumnezeu.
Milă. Ebr. chesed, un cuvânt care descrie o sferă largă de însuşiri după cum se arată prin diferitele lui traduceri, ca ,,bunătate”, ,,blândeţe”, ,,îndurare”, ,,compătimire”, ,,milă”. Pentru o discuţie asupra lui chesed, vezi Nota Adiţională la Psalmul 36.
Să umbli. Când oamenii umblă cu Dumnezeu (vezi Geneza 5,22; 6,9) îşi ordonează viaţa în armonie cu voinţa divină.
Smerit. De la ebr. şana?, care în forma de aici apare numai o singură dată. Un înţeles sugerat în afară de ,,smerit” este ,,cu băgare de seamă”, ,,cu precauţie”, ,,cu grijă”.
Scopul adevăratei religii este dezvoltarea caracterului. Ceremonia exterioară are vreo valoare doar în măsura în care contribuie la o astfel de dezvoltare. Dar întrucât adesea este mai lesne de adus o slujire exterioară decât de a schimba înclinaţiile rele ale inimii, oamenii au fost întotdeauna mai dispuşi să aducă o închinare exterioară decât să-şi cultive trăsăturile sufleteşti. Aşa se petreceau lucrurile cu cărturarii şi fariseii pe care i-a mustrat Isus. Ei se fereau cu scrupulozitate de orice greşeală în ce priveşte zeciuiala, dar treceau cu vederea ,,cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia” (Matei 23,23).
,,Să faci dreptate şi să iubeşti mila” înseamnă să procedezi cu justeţe şi cu bunătate. Acestea sunt virtuţi legate de relaţiile cu oamenii şi rezumă scopul celei de-a doua table a Decalogului (vezi comentariul la Matei 22,39.40). ,,Să umbli smerit cu Dumnezeul tău” înseamnă a trăi în armonie cu principiile celei dintâi table a Decalogului (vezi comentariul la Matei 23,37.38). Aceasta înseamnă virtute faţă de Dumnezeu. Iubirea exprimată în acţiuni faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri este ,,bine”; este tot ceea ce cere Dumnezeu deoarece ,,dragostea este împlinirea legii” (Romani 13,10).