3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Avem ca tată pe Avraam! Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Să nu credeţi. [,,Să nu gândiţi”, KJV]. Sau ,,nu căutaţi să hrăniţi acest gând în mintea voastră”. Ceea ce conta era roada credinţei în viaţă, nu descinderea din Abraam (Ioan 8,39; Galateni 3,7,29). Roada despre care vorbea Ioan ar fi trebuit să fie produsă în viaţa fiecărei persoane şi nu era moştenită de la o generaţie la alta (Ezechiel 14,14,16; 18,5-13). Ceea ce este esenţial nu este descendenţa din Abraam, ci faptele lui Abraam – descendenţa spirituală.
Avraam. Iudeii se mângâiau cu gândul că descendenţa lor din Abraam îi făcea mai buni decât alţi oameni. Potrivit cu Talmudul, un singur israelit valorează mai mult înaintea lui Dumnezeu decât toţi oamenii care au fost sau care vor fi. Ei socoteau că această legătura era un înlocuitor al pocăinţei şi al faptelor bune pe care le cereau Ioan şi Isus. Ei doreau să aibă răsplătirile facerii de bine fără să împlinească condiţiile; de fapt, ei puneau faptele lor în locul credinţei lui Abraam.
Descinderea din Abraam constituia lauda perpetuă a iudeilor (Ioan 8,33.39). El era ,,stânca” din care fuseseră ,,tăiaţi” (Isaia 51,1,2). Dar, ,,Dumnezeu nu este părtinitor”, ci ,,în orice neam cine se teme de El şi trăieşte în neprihănire, este primit de El” (Fapte 10,34.35). Numai aceia care caută să se asemene lui Abraam se pot bucura de privilegiul de a-l pretinde ca tată al lor (Galateni 3,9).
Pietrele acestea. Pietricele şi stânci se găseau din belşug de-a lungul Maleahiurilor Iordanului.
Fii. [,,Copii”, KJV]. În aramaica în care vorbea Ioan Botezătorul este un joc de cuvinte – ,,pietre” fiind ‘abenin, şi ,,copii” reprezentat fie prin benin, berin sau banim. Mai târziu Isus a folosit o expresie de însemnătate asemănătoare (Luca 19,10). Poate, Ioan vrea să spună că ar fi mai uşor pentru Dumnezeu să ridice fii ai lui Abraam din pietre, decât să transforme inimile împietrite ale Fariseilor şi Saducheilor în copii spirituali ai celui pe care ei îl mărturiseau ca tată. Sau poate că el vrea doar să spună că aceşti conducători nu erau indispensabili şi că Dumnezeu ar fi putut să-i înlocuiască transformând pietrele în fiinţe omeneşti.