3:12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.
Lopata. (,,Vânturătoarea”, KJV). Gr. ptuon, ,,o lopată de vânturat” cu care grâul era ridicat de pe aria de treierat şi aruncat contra vântului pentru a-l curăţa de pleavă (vezi la Rut 3,2). Grâul cădea înapoi pe pământ şi pleava era suflată într-o parte şi mai apoi era arsă.
Va curăţi cu desăvârşire. Gr. diakatharizo, ,,a curăţi cu desăvârşire, complet” sau ,,a curăţi de la un capăt la altul”. Ilustraţia este aceea a unui agricultor care începe de la un capăt al ariei lui şi lucrează sistematic trecând prin ea până la cealaltă parte.
Îşi va strânge grâul. Procesul separării celor drepţi de cei nelegiuiţi are loc la ,,sfârşitul lumii” (vezi cap. 13,30.39-43. 49.50). Grânar. Pleava o va arde. Aşa cum se făcea de obicei de către agricultorii iudei de îndată ce grâul fusese adunat şi depozitat la loc sigur. Comparaţie la Psalmii 1,4.
Care nu se va stinge. [,,De nestins”, KJV]. Gr. asbestos, ,,de nestins”, sau ,,nestins”. Fără îndoială, Ioan Botezătorul îşi întemeia solia pe cuvintele lui Maleahi (cap. 3,1-3; 4; vezi Marcu 1,2). Hristos afirma îndeosebi că Ioan împlinea prezicerea din Maleahi (Maleahi 4,5; cf. Matei 11,14; 17,12). Când Ioan vorbea despre ,,focul care nu se stinge” se poate ca el să fi avut în minte cuvintele din Maleahi 4,1, cu privire la ziua Domnului, ,,care va arde ca un cuptor”, când toţi cei nelegiuiţi vor fi ca ,,miriştea”. Focul acelei zile mari, continuă Maleahi, ,,îi va arde” atât de deplin încât nu va mai rămâne ,,nici rădăcină nici ramură” ( cap. 4,1, vezi şi cap. 3,2,3). Vezi Iosif, Război
II. 17.6 (425).
Departe de a transmite ideea unui foc care arde veşnic, în care cei nelegiuiţi sunt chinuiţi la nesfârşit, Scripturile scot în evidenţă faptul că nelegiuiţii urmează să fie arşi atât de deplin, încât nu va mai rămâne nimic din ei. Ideea unui iad care arde veşnic este străină de Cuvântul inspirat, ca şi de caracterul lui Dumnezeu. Scripturile afirmă cu privire la Sodoma şi Gomora că ,,ne stau înainte ca
o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic” (Iuda 7; cf. 2 Petru 2.6). Dar focul care a mistuit cetăţile acelea nelegiuite s-a stins de multă vreme; ele nu mai ard astăzi. Totuşi cetăţile acelea sunt date ca ,,pildă” cu privire la felul cum va fi focul zilei mari de apoi..
La fel, Ieremia a prezis că Dumnezeu va aprinde un foc în porţile Ierusalimului care urma să mistuie până şi palatele cetăţii şi care ,,nu se va stinge” (Ieremia 17,27). Lucrul acesta a avut loc câţiva ani mai târziu când Nebucadneţar a cucerit cetatea, în anul 586 î.Hr. (Ieremia 52,12, 13; cf. Neemia 1,3). Destul de evident, focul nu mai arde astăzi. După cum pleava de pe o arie de treierat iudaică era mistuită deplin şi nu rămânea decât cenuşa, tot aşa nelegiuiţii vor fi arşi cu ,,un foc care nu se stinge” în marea zi de apoi până când nu rămâne decât cenuşa (Maleahi 4,3). Plata păcatului este moartea (Romani. 6,23), moartea veşnică, nu viaţa veşnică păstrată în chip miraculos de un Dumnezeu răzbunător, în mijlocul flăcărilor unui foc care nu se stinge niciodată. Celor drepţi le este făgăduită viaţa veşnică (Romani. 2,7) şi moartea nelegiuiţilor va fi tot atât de permanentă ca şi viaţa celor neprihăniţi. Vezi la Isaia 66,24.