28:20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Învăţaţi-i. [,,Învăţându-i”, KJV]. Acceptarea Evangheliei lui Isus Hristos implica acţiunea inteligenţei. Numai un creştin inteligent poate fi un creştin adevărat. Concepţiile despre creştinism care fac convertirea şi mântuirea să fie o simplă admitere a credinţei în Isus Hristos ca Mântuitor – oricât de importanta ar fi aceasta – omit o parte extrem de importantă a însărcinării Evangheliei. Este tot atât de important a-i învăţa pe oameni să ţină lucrurile pe care le-a poruncit Hristos, ca şi de a-i boteza. De fapt, credinţa în Hristos cere o creştere stăruitoare în ,,cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3,18). Fără exercitarea facultăţilor minţii pentru a înţelege voia descoperită a lui Dumnezeu, nu poate fi creştinism adevărat, nici o creştere adevărată. Instruirea este astfel de importanţă vitală înainte şi după botez. Fără instruire corespunzătoare cu privire la marile adevăruri ale Evangheliei nu poate fi viaţă religioasă adevărată. În acelaşi timp, ceea ce supune inimile este minunata iubire a lui Hristos. Fără adevărata iubire pentru Hristos, doctrinele şi formele religiei îşi pierd însemnătatea şi valoarea.
Toate. [,,Toate lucrurile”, KJV]. Nimic nu trebuie să fie omis. Nu cade în seama omului să spună ca unele dintre învăţăturile lui Hristos sunt demodate.
Ce v-am poruncit. Tradiţiile omeneşti şi cerinţele omenesti sunt lipsite de valoare înaintea lui Dumnezeu. Orice învăţătură care este fără autoritatea lui Hristos nu are loc în Biserica creştină. Pentru comentariul asupra deosebirii vitale pe care Isus a făcut-o între ,,porunca lui Dumnezeu” şi ,,datina oamenilor”, vezi la Marcu. 7,7.8.13.
Eu sunt cu voi în toate zilele. La prima vedere pare ciudat că Isus ar face o astfel de anunţare ca aceasta când El era pe punctul de a Se înălţa la cer şi să fie despărţit în trup de ucenicii Săi până în ziua revenirii Lui în putere şi slavă. Totuşi, pe temeiul darului Duhului Sfânt, Hristos urma să fie mai aproape de credincioşi de pe întregul pământ de cum ar fi fost cu putinţă dacă ar fi rămas de faţă în trup (vezi Ioan 16,7). Scripturile fac reală prezenţa lui Hristos pentru fiecare credincios smerit. Prin darul şi călăuzirea Duhului Sfânt, fiecare ucenic al Domnului poate afla părtăşie cu Hristos aşa cum au făcut ucenicii din vechime.
Sfârşitul veacului. [,,Sfârşitul lumii”, KJV]. Sau, ,,sfârşitul veacului” (vezi la cap. 13,39; 24,3). De la ,,întemeierea lumii” (cap. 25,34) Isus a lucrat pentru salvarea poporului Său şi El va rămâne mai departe cu ei până la sfârşitul timpului.
Amin. Vezi la cap. 5,18. Dovezi textuale pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea acestui cuvânt. NOTA ADIŢIONALĂ LA CAPITOLUL 28
Din cauza faptului că scriitorii Evangheliei oferă o relatare atât de scurtă a evenimentelor dimineţii învierii şi notează detalii nemenţionate de alţii, este dificil de stabilit ordinea exactă a evenimentelor de la mormânt. Aranjamentul ipotetic următor pare să concorde cel mai bine cu toate informaţiile disponibile asupra subiectului.
1. 1. În ultima oră a nopţii, chiar înainte de zorii zilei de duminică dimineaţa, trupul lui Isus era încă în mormânt (vezi DA 779; vezi harta p. 226).
2. 2. Pe când era încă întuneric, Maria Magdalena a pornit în drumul ei spre mormânt (Ioan 20,1). Celelalte femei par să fi fost împreună când s-au apropiat de mormânt (vezi DA 788). Poate ele fuseseră de acord să se întâlnească cu Maria la mormânt pe la răsăritul soarelui (vezi Marcu 10,2).
3. 3. În timp ce era încă întuneric (vezi DA 779, 780) şi în timp ce femeile erau în drum spre mormânt (vezi DA 788), ,,un înger al Domnului s-a pogorât din cer”, ,,a prăvălit piatra de la uşa mormântului” (Matei 28,2) şi a strigat: ,,Fiul lui Dumnezeu, vino afara; Tatăl Tău Te cheamă” (DA 780).
4. 4. Când Hristos şi îngerii s-au depărtat (vezi la cap. 28,2), ostaşii romani care îl văzuseră pe înger prăvălind piatra, îl auziseră chemând pe Fiul lui Dumnezeu să iasă afara şi văzuseră aievea pe Hristos ieşind din mormânt, au părăsit mormântul şi au alergat în cetate cu cea mai mare veste a timpului şi a veşniciei (v. 3, 4, 11-15; cf. DA 780, 781).
5. 5. Maria Magdalena a sosit la mormânt şi, găsind piatra rostogolită (Ioan 20,1), a alergat să spună ucenicilor (Ioan 20,2; cf. DA 788).
6. 6. Celelalte femei, intre care Maria mama lui Iacob, împreună cu Salomea şi Ioana (vezi Marcu 16,1; Luca 24,1.10) au sosit la mormânt. Ele l-au găsit pe îngerul care coborâse din cer şi Îl chemase pe Hristos să iasă din mormânt, şezând pe piatră pe care o prăvălise de la uşa mormântului (Matei 28,2; cf. 788). Văzându-l, femeile s-au întors ca să fugă, dar au fost reţinute prin solia convingătoare a îngerului, care le-a spus cuvintele relatate în v. 5-7 (cf. Marcu 16,6.7; DA 789). Intrând în mormânt, ele au găsit un alt înger şezând pe lespedea de piatră pe care fusese aşezat Isus (Marcu 16,5; cf. Ioan 20;12). El le-a spus cuvintele relatate în Luca 24,5-7 (cf. DA 789).
7. 7. Fără a mai zăbovi, femeile au plecat de la mormânt pentru a raporta ucenicilor, aşa cum spuseseră îngerii (Matei 28,8.9.11; cf. Marcu 16,8; Luca 24,9.10). Evenimentele de până aici par că au avut loc în succesiune rapidă, deoarece în timp ce femeile erau pe drum spre a-i găsi pe ucenici, paznicii romani au sosit la reşedinţa ,,preoţilor celor mai de seamă” cu raportul lor (Matei 28,11).
8. 8. Între timp, Maria Magdalena îl găsise pe Petru şi pe Ioan şi le relatase că a găsit mormântul gol (Ioan 20,2). Cei doi ucenici au alergat la mormânt, dar Ioan a ajuns cel dintâi (Ioan 20,3.4). Petru, şi apoi Ioan, au intrat în mormânt, dar nici unul dintre ei nu a văzut îngerii (Ioan 20,5-10; cf. Luca 24,12). Maria a mers după ei la mormânt şi a rămas după ce Petru şi Ioan plecaseră (Ioan 20,11; cf. DA 789).
9. 9. Maria s-a plecat să privească în mormânt şi a văzut doi îngeri stând pe lespedea de piatră pe care zăcuse trupul lui Hristos (Ioan 20,11-13; cf. DA 789).
10. 10. Ridicându-se din poziţia ei plecată, Maria a auzit glasul lui Isus, care punea aceeaşi întrebare exprimată mai înainte de către îngeri, dar nu şi-a dat seama că era Isus (Ioan 20,14.15).
Atunci Isus i S-a descoperit, ea fiind cea dintâi fiinţă omenească – în afara de ostaşii romani (vezi DA 790) – care L-a văzut înviat din mormânt (Marcu 16,9). A avut loc conversaţia din Ioan 20,15-17 şi Maria s-a grăbit să povestească ucenicilor că Îl văzuse pe Domnul (Ioan 20,18).
1. 11. După plecarea Mariei, Isus S-a înălţat pentru scurt timp la cer pentru asigurarea personală că jertfa Lui era bine plăcuta şi Tatăl a ratificat (a acceptat sau aprobat), legământul încheiat între Sine şi Hristos înainte de a fi lumea (Ioan 20,17; cf. DA 790).
2. 12. După ce Se înălţase la Tatăl, Isus S-a arătat celorlalte femei (DA 793) adresându-li-Se cu cuvintele ,,Bucuraţi-vă” (Matei 28,9.10; vezi DA 793). Aceasta avea loc pe când femeile se duceau să relateze ucenicilor (v. 9) şi evenimentele trebuie să fi urmat unele după altele intr-o succesiune rapidă. Aceasta pare să fi fost ultima arătare în legătură cu evenimentele dimineţii învierii, afară de cazul că arătarea lui Petru (Luca 24,34; 1 Corinteni 15,5) a avut loc curând după aceea a femeilor.
Ar trebui să se reţină că, după înviere, Isus S-a arătat numai ucenicilor Lui personali (vezi Material suplimentar EGW la 1 Corinteni 15,6). Arătările ulterioare în ziua învierii au fost:
1. Lui Petru (Luca 24,34; 1 Corinteni 15,5), înaintea drumului spre Emaus
1. 2. Celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, dintre care unul era numit Cleopa (Luca 24,13-32;Marcu 16,12).
2. 3. Celor zece ucenici care erau în odaia de sus, după reîntoarcerea celor doi ucenici de la Emaus (Marcu 16,14; Luca 24,33-48; Ioan 20,19-23; 1 Corinteni 15,5). Toma lipsea (Ioan 20,24.25).
Alte arătări între ziua învierii şi înălţare au fost:
1. 1. Celor unsprezece, Toma fiind prezent în odaia de sus, o săptămână mai târziu, probabil duminica următoare (Ioan 20,26-29).
2. 2. La scurt timp după încheierea săptămânii Paştelui (DA 809; vezi nota adiţională la capitolul 26, nota 1) ucenicii au plecat în Galileea pentru întâlnirea pe care le-o dăduse Isus (Matei 28,7; Marcu 16,7). Arătările din Galileea au avut loc aproximativ între vineri, 28 Nisan şi duminică, 21 Iyyar. Limitele acestea sunt bazate pe durata călătoriei către şi de la Galileea. Ucenicii au fost înapoi în Ierusalim la timp pentru înălţare. Ucenicii au rămas în felul acesta în Galileea cam trei săptămâni şi în cursul acestor trei săptămâni Isus S-a întâlnit cu ei de două ori. Cea dintâi din aceste întâlniri a fost la şapte din ucenici pe când pescuiau pe Lacul Galileii (Ioan 21,1-23). Vezi diagrama 10, pg.123.
3. 3. Arătarea la aproape 500 de persoane pe un munte în Galileea, locul şi timpul fiind fixate de Isus înainte de moartea Lui (Matei 28,16; Marcu 16,7; 1 Corinteni 15,6; DA 812). Cu prilejul acesta Isus a vorbit cuvintele din Matei 22,17-20 (vezi DA 819). Fraţii lui Isus s-au convertit la data aceasta (vezi Materialul suplimentar EGW la Fapte 1,14)
4. 4. Isus S-a arătat şi lui Iacob, dar nu este descoperit dacă în Galileea sau la Ierusalim (1 Corinteni 15,7)
5. 5. Arătarea celor unsprezece în Ierusalim, joi, 25 Iyyar, când Isus i-a condus la Muntele Măslinilor, în vecinătatea Betleemului şi S-a înălţat la cer (Marcu 16,19-20; Luca 24,50-52; Fapte 1,4-12). Aceasta este probabil adunarea cu apostolii care este menţionată în 1 Corinteni 15,7
Arătările repetate de după înviere ale lui Isus erau menite să-i convingă pe ucenici şi pe alţii de realitatea învierii, să le dea prilej să se familiarizeze cu Domnul lor în trupul Lui proslăvit şi să dea prilej lui Isus să-i pregătească pentru sarcina de a proclama lumii vestea cea bună a mântuirii (vezi DA 829). Eforturi de a preveni învierea şi de a răspândi un zvon fals cu privire la ea (Matei 27,62-66) au slujit numai pentru a procura o confirmare în plus a ei ca un fapt istoric.
Tocmai certitudinea unui Domn înviat şi viu insufla convingere în solia apostolilor când au pornit să proclame vestea cea bună a mântuirii. Despre certitudinea aceasta ei au vorbit de repetate ori în cuvinte pline de putere şi inspirate de Duhul Sfânt (vezi Fapte 3,12-21; 4,8-13, 20; 5,29-32; 1 Corinteni 15,1-23; 1Tesaloniceni 1,10.17; I Ioan 1,1-3). Faptul dinamic al religiei creştine este că Fondatorul ei este ,,viu în vecii vecilor” şi are ,,cheile morţii şi ale Locuinţei Morţilor” (Apocalipsa 1,18). Adevărului acestuia transcendent îi aduc mărturie multele arătări de după înviere ale Domnului nostru. Inspiraţia a certificat acest măreţ eveniment într-un mod care să-i convingă pe toţi cei care sunt dispuşi să cerceteze dovezile.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1, 2 DA 779, 788; EW 181, 186 2 GC 631
3, 4 DA 779; EW 182; GC 512
5–8 DA 789
7 DA 794, 818; EW 186, 189
9, 10 DA 793
11–15 DA 781; EW 183
13 AA 60; EW 189
16–20 DA 818–828
17–20 DA 819
18 AA 122; CE 34; CM 108; DA 25, 319, 800; Ev 224; EW 187; ML 47; PK 73, 586; 5T 471; 7T 31; 8T 14; 9T 107, 186, 190
18, 19 AA 282; DA 818; MH 106
18–20 TM 417; 6T 447; 8T 204; 9T 63
19 AA 105, 174; DA 823; Ev 307, 615; EW 101; 6T 99
19, 20 AA 28, 30; CH 316; Ev 15; FE 121; GW 314; TM 65; 4T 401; 9T 20; WM 193
20 AA 33, 65; CE 31; CH 211, 248, 545; ChS 23; CM 38; CS 349; CT 540; DA 166, 224, 825, 826, 830, 831; Ed 94, 96, 282; Ev 544; FE 452, 535; GC viii, 351; GW 17, 469; MH 107; ML 158, 238; MM 196, 304, 319, 327; SC 74; TM 144, 311, 330, 380, 391; 1T 504; 2T 122, 271; 3T 406; 4T 393, 529; 5T 454; 6T 228, 335, 399; 7T 32; 8T 17, 46; 9T 34, 107, 123; WM 70