28:1 La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
Sfârşitul zilei Sabatului. [,,Sfârşitul Sabatului”, KJV]. [Învierea, Matei 28,1-15 = Marcu 16,1-11 = Luca 24,1-12 = Ioan 20,1-18. Comentariu major: Matei şi Ioan. Vezi harta p. 226; diagrama p. 232, 233]. Gr. opse de sabbaton. Cuvântul opse, tradus aici ,,sfârşit”, poate însemna şi ,,târziu” sau ,,după”. Opse este folosit numai de trei ori în NT, aici şi în Marcu 11,19; 13,35, unde este tradus prin ,,seară”. În Marcu 11,19, nu este clar dacă opse desemnează după amiaza târziu a zilei menţionate mai înainte în naraţiune sau timpul de după apusul soarelui, care ar fi, potrivit cu metoda ebraică de calculare, ziua următoare. În Marcu 13,35, opse ,,seara”, înseamnă întâia strajă a nopţii, cam de la apus până pe la 9 p.m. Folosirea lui opse în NT este astfel nedefinită pentru a determina dacă expresia opse de sabbaton din Matei 28,1 înseamnă Sabat după amiaza târziu, înainte de apusul soarelui, sau după Sabat, în ziua întâia a săptămânii. Folosirea lui opse în LXX-a este la fel de nedefinită.
Opsia, o formă înrudită, apare mai frecvent în NT. Opsia este întotdeauna tradus ca ,,seara”. În Matei 8,16 şi Marcu 1,32 este folosit în mod specific cu privire la timpul de după apusul soarelui. În Matei 14,23; Marcu 6,47; Ioan 6,16 la fel, arată timpul de după apusul soarelui (cf. DA 377, 380). În Matei 26,20 şi Marcu 14,17 este folosit cu privire la masa de Paşte, care se presupunea că ar fi mâncată în decursul celor dintâi ceasuri ale lui 15 Nisan, după apusul soarelui care punea capăt lui 14 Nisan (vezi Note adiţionale la capitolul 26, nota 1). În Ioan 20,19 se refera la fel la timpul de după apusul soarelui, probabil după ce se lăsase întunericul (cf. DA 800-802); în Matei 27,57 şi Marcu 15,42, timpul dinaintea apusului.
Comentând asupra lui opse de sabbaton , E. J. Goodspeed trage concluzia că ,,înţelesul lămurit al pasajului este: ,,După Sabat, când se crapă de ziua întâia a săptămânii” (Probleme de Traducere a Noului Testament, p. 45). La fel, J.H. Maulton atribuie lui opse înţelesul de ,,după” în cap. 28,1 (Gramatica de Greaca Noului Testament, vol. 1, p.72). ,,După Sabat, către zorii zilei întâia a săptămânii” este traducerea RSV a enunţării de timp a acestui pasaj. Goodspeed (op. cât., p. 4 ) citează scriitori greci din secolele al II-lea şi al III-lea care folosesc pe opse în sensul de ,,după”.
Aşa indefinit cum este, cuvântul opse însuşi, pasajele paralele din alte Evanghelii par să clarifice faptul că Matei vrea să spună aici ,,după Sabat”, nu ,,târziu în Sabat”. Potrivit cu Marcu 16,1.2, ,,după ce a trecut ziua Sabatului”, femeile ,,au cumpărat miresme”, pe cât se pare sâmbătă seara după apusul soarelui, şi ,,s-au dus la mormânt dis de dimineaţă, pe când răsărea soarele”. Cuvintele din Marcu sunt clare şi definite şi nu pare sa fie motiv temeinic pentru a pune la îndoială că el se refera la aceeaşi vizită menţionată în Matei 28,1. S-ar putea de asemenea să se observe că reglementările iudaice asupra călătoriei în Sabat (vezi la Exod 16,29) ar fi exclus orice vizita la mormânt de la o distanţă mai mare de 2/3 de mila. Locuinţa Mariei Magdalena era în Betania, la depărtare de 2 mile de Ierusalim (vezi la Matei 21,1). Dacă petrecuse Sabatul în Betania (Luca 23,56), ea nu ar fi mers la mormânt decât după ce se va fi sfârşit Sabatul.
Dacă, aşa cum susţin unii, vizita femeilor la mormânt (Matei 28,1) a avut loc târziu în Sabat după amiază, naraţiunea din v. 2-15 ajunge prin aceasta să fie detaşată de enunţarea de timp din v.
1. Dar, v. 2-15 par sa dea o relatare a ceea ce a avut loc la timpul precizat în v. 1. Pare improbabilcă enunţarea detailată de timp din v. 1 să fie dată pentru presupusa vizită din Sabat după amiază la mormânt şi să nu fie arătat nici un timp pentru măreţele evenimente ale v. 2-15. Nu este nimic care să arate o trecere în timp de la Sabat după amiază la duminică dimineaţa.
În al doilea rând, dacă, aşa cum au încercat unii să arate, învierea însăşi a avut loc în Sabat după amiaza, apar alte dificultăţi. Garda romană fusese aşezată la mormânt în timpul orelor de lumina ale zilei de Sabat (cap. 27,62-66), dar a intervenit o noapte între începutul pazei lor şi înviere (cap. 28,13). Când atât vorbirea, cât şi contextul permit interpretarea cap. 28,1 în armonie cu enunţările unanime ale celorlalţi scriitori ai Evangheliei, nu există motiv temeinic de a face altfel.
Unii au sugerat că expresia ,,la sfârşitul zilei Sabatului” ar trebui să fie legată cu cap. 27,66. Totuşi, textul grec nu favorizează o astfel de legătură.
Când începea să se lumineze Gr. epiphosko, literal ,,a creşte lumina”, ,,a se arăta zorile”. Epiphosko este folosit pentru “răsăritul” zilei de 12 ore (răsăritul soarelui), cât şi pentru ziua de 24 de ore (apus). În Luca 23,54, epiphosko este tradus ,,începea” [,,se apropia”], cu privire la apropierea Sabatului la apusul soarelui. Comentatorii sunt în general de acord că în Matei 28,1 el reţine sensul lui literal, iar lucrul acesta pare să fie confirmat de afirmaţiile paralele din celelalte Evanghelii. În acest anotimp al anului astronomic zorii dimineţii începeau pe la ora 4, la latitudinea Ierusalimului, iar soarele răsărea pe la 5,30. Dacă Maria Magdalena se va fi trezit cam pe timpul când începea să se lumineze (vezi Ioan 20,1) şi a mers de la Betania la Golgota, ea ar fi ajuns acolo pe la răsăritul soarelui (vezi Marcu 16,1.2; cf. Ioan 20,1).
Ziua dintâi a săptămânii. Gr. mia sabbathon. Cuvântul sabbathon atât în forma lui de plural, ca aici, cât şi la singular, înseamnă fie ,,Sabat”, ziua a şaptea a săptămânii, fie ,,săptămâna”. Exemple de folosirea lui în ultima forma sunt Luca 18,12; 1 Corinteni 16,2; etc. Unii al căror zel de a promova ideile lor personale depăşeşte cu mult cunoştinţele lor de limba greacă, au interpretat pe mia sabbathon ca fiind ,,întâia a Sabatelor” şi au tras concluzia că Matei indică aici duminica învierii ca ocazia cea dintâi în care sfinţenia Sabatului a fost transferata asupra zilei întâia a săptămânii. Nici un savant elenist nu a încercat vreodată să alcătuiască vreun argument în favoarea sfinţeniei duminicii pe temeiul acestei traduceri imposibile din punct de vedere gramatical a lui Matei 28,1. Novicii care au făcut o astfel de încercare au fost mustraţi de către fraţii lor păzitori ai duminicii mai învăţări, care tăgăduiesc în mod categoric posibilitatea unei astfel de traduceri (vezi F. D. Nichol, Answers to Objections, p. 236–241).
Maria Magdalena. Vezi Nota adiţională la Luca 7. Femeile ,,se uitau unde-L pune [pe Isus]” (vezi la Marcu 15,47) în aparenţă pentru că să se poată reîntoarce după Sabat ca să completeze pregătirile trupului Lui.
Cealaltă Marie. Probabil, Maria mama lui Iacob (Marcu 16, ) şi a lui Iose (cap. 15,47).
Au venit. Fiecare dintre cei patru evanghelişti dă propriul sau raport asupra evenimentelor rapide şi dramatice ale dimineţii învierii şi, la prima vedere, fiecare raport diferă de celelalte (Note adiţionale la capitolul 3, nota 2). Diferenţele aparente nu sunt datorate discrepanţelor dintre diferitele relatări, ci mai degrabă scurtimii acestor relatări.
Să vadă mormântul. Având în vedere faptul ca Marcu (cap. 16,1.2) şi Luca (cap. 24,1) vorbesc despre aducerea de mirodenii, unii au tras concluzia că Matei se refera la o vizită mai timpurie la mormânt, poate târziu în Sabat după amiază, o simplă vizită pentru a vedea mormântul. Despre lipsa de probabilitate a unei asemenea vizite vezi la Matei 28,1.