Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Matei

Matei 27:57


27:57 Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.

Spre seară. [,,Când venise seara”, KJV]. [Înmormântarea, Matei 27,57-61 = Marcu 15,42-47 = Luca 23,50-56 = Ioan 19,38-42. Comentariu major: Matei şi Marcu. Vezi harta p. 225; diagramele 8, 9, p. 232, 233]. Adică, orele târzii de după amiaza de vineri, ziua crucificării. Isus a murit cam pe la ora 3 p.m. (vezi Marcu 15,34-37) şi soarele a apus pe la 6,30 în anotimpul acesta al anului, la latitudinea Ierusalimului.

Un om bogat. Marcu îl descrie pe Iosif din Arimatea ca pe ,,un sfetnic cu vază al Soborului, care şi el aştepta împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 15,43). Luca adăuga că el era un ,,bărbat bun şi drept”, ,,care nu luase parte la sfatul şi hotărârea” conducătorilor (Luca 23,50.51). Ioan îl descrie ca fiind ,,ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor” (Ioan 19,38). Măsurile pentru înhumarea lui Isus, luate de către Iosif din Arimatea, au împlinit prezicerea lui Isaia (cap. 53,9) ca Mesia urma să-şi pună ,,mormântul … cu cel bogat în moarte”.

Arimatea. Forma greaca a lui Rama. Erau mai multe oraşe cu numele Rama, dar nu se ştie care trebuie să fie identificat cu Arimatea din NT. Vezi Nota adiţională la 1 Samuel 1.

Iosif. Ioan adăuga că Nicodim (vezi Ioan 3,1; 7,50) era asociat cu Iosif la aranjarea celor pentru îngroparea lui Isus (cap. 19,39).

Ucenic al lui Isus. Atât Iosif, cât şi Nicodim fuseseră intenţionat excluşi de la judecările lui Isus de către Sinedriu, deoarece la ocaziile anterioare ei vorbiseră în favoarea lui Isus şi dejucaseră planurile de a aduce la tăcere pe Mântuitorul (vezi la cap. 26,66; cf. DA 773). Acum ei au păşit curajos în faţă pentru a face ceea ce nici unul din ceilalţi prieteni ai lui Isus nu erau în situaţia de a face. În crucificare, Nicodim vedea împlinirea a ceea ce Isus spusese cu trei ani mai înainte cu privire la înălţarea Fiului Omului (Ioan 3,14.15) şi pentru el scenele vii ale acestei zile constituiau dovada vie a divinităţii lui Hristos (vezi DA 775, 776).