Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Matei

Matei 27:45


27:45 De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.

Ceasul al şaselea. Adică, amiaza, potrivit cu calculul iudaic. ,,Ceasul al şaselea” din Ioan 19,14 este timpul roman, cam pe la 6 a.m. Evanghelia necanonică a lui Petru (sec. V; vezi p. 128 ) spune ca ,,era amiază şi întuneric a venit asupra întregii Iudei”. Potrivit cu Marcu 15,25 era cam pe la ,,ceasul al treilea” sau 9 a.m. când Isus a fost crucificat. De aceea El fusese până acum pe cruce timp de aproximativ două sau trei ore.

Al nouălea. Cam pe la ora 3 p.m. Întuneric. Acesta era un întuneric supranatural (vezi la Luca 23;45). În nici un caz nu ar fi putut să fie cauzat de o eclipsă a soarelui, deoarece luna era deja plină. Ţara. Nu este evident din cuvintele acestea cât de departe s-a extins întunericul acesta.