27:42 Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
Pe alţii i-a mântuit. Isus mântuise pe oameni de boală, de posesiune demonica şi de moarte. Poate că aceia care îşi băteau joc de Isus se gândeau la învierea recenta a lui Lazăr.
Pe Sine nu Se poate mântui. Dacă Isus S-ar fi mântuit acum pe Sine ar fi pierdut puterea de a mântui pe alţii. Planul mântuirii ar fi fost ruinat. Deşi nu ştiau, conducătorii iudei au dat glas unui profund adevăr. Refuzul lui Hristos de a se mântui pe Sine era demonstraţia puternică a iubirii divine (vezi Ioan 15,13). Tocmai pentru că Isus a ales să nu Se mântuiască pe Sine în momentul acela, El poate sa mântuiască pe alţii. Pe cruce, Hristos a dat un exemplu de principiul enunţat în Matei 19,39. În pustia ispitei Isus a fost pus în faţa problemei de a folosi puterea Sa divină pentru beneficiul personal şi a luat hotărârea de a nu face aşa ceva.
Dacă este El. El pretinsese că este (Ioan 18,33-37). Aşa cum anunţa inscripţia de deasupra capului Lui, El fusese condamnat din cauza acestei pretenţii. Dacă nu era în stare să coboare de pe cruce, lăsau vorbitorii să se înţeleagă, aceasta urma să fie dovada că Isus nu era ceea ce pretindea că este şi că merită soarta care venise asupra lui.
Vom crede. Potrivit cu gândirea iudaică, prosperitatea era dovada favorii divine, iar necazul, de dezaprobare divină. Învăţătura exemplificată în experienţa lui Iov nu schimbase filozofia lor cu privire la suferinţă (vezi la Iov 42,5; Psalmii 38,3.9). La diferite momente în cursul lucrării Lui Isus căutase să respingă falsa lor concepţie, dar fără succes (vezi la Marcu 1,40; 2,5; Ioan 9,2). Această concepţie greşită cu privire la suferinţă era o născocire prin care Satana intenţiona să întunece mintea acelora care erau martori la suferinţa lui Isus pe cruce. Pentru iudeul de rând era de neconceput ca Dumnezeu sa permită ca Mesia să sufere aşa cum suferea Isus; de aceea Isus nu putea să fie ceea ce pretindea că este.