27:24 Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului, şi a zis: Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!
Zarvă. [,,Tumult”, KJV]. Gloata ajungea repede sa nu mai poată fi stăpânita şi era în dezvoltare o revoltă, cu privire la care Pilat ar fi avut să dea socoteală superiorilor săi din Roma (cf. Fapte 19,40). Pilat a început să-şi dea seama că fiecare încercare pe care o făcea pentru a asigura consimţământul populaţiei şi al conducătorilor lor de a-L elibera pe Isus servea numai pentru a spori furia lor nejudecată.
Şi-a spălat mâinile. Pentru strategia care în cele din urma a dus la acţiunea lui Pilat, vezi Ioan 19,12-16. Pilat declarase de repetate ori nevinovăţia lui Hristos şi încercase, dacă era cu putinţă, să elibereze pe Isus, şi dacă nu, să se scuture de răspunderea de a pronunţa judecata (Ioan 18,38; etc.). 1) El încercase să-i determine pe iudei să trateze ei înşişi cazul, în cadrul Legii (Ioan 18,31). 2) Trimisese pe Isus la Irod (Luca 23,7). 3) Încercase sa elibereze pe Isus ca pe un deţinut amnistiat de Paşte (Ioan 18,39). 4) Bătuse cu biciul pe Isus în nădejdea de a trezi mila pentru El şi, în felul acesta, să fie scutit de pedeapsa cu moartea (Luca 23,22). Comparaţi cu alte popoare din antichitate, romanii erau cunoscuţi pentru simţul lor ascuţit de dreptate în tratarea persoanelor acuzate, atitudine pe care, fără îndoială, Pilat o împărtăşea. Se ştie despre împăratul Tiberiu că a tratat cu severitate slujbaşii romani care maltratau pe vreunul din supuşii săi. Pilat deja avusese de suferit defavoarea imperiala din cauza tratării iudeilor cu lipsă de consideraţie şi în mod brutal şi, în parte, pentru acelaşi motiv a fost demis cinci ani mai târziu, iar la scurt timp după aceea s-a sinucis (DA 738; cf. Iosif, Antichităţi XVIII 3.2; 4.1.2; etc.). Pilat ezita să se facă neplăcut iudeilor şi, totuşi, dacă ordona executarea lui Isus ştiind că este nevinovat, de asemenea ar fi putut să fie chemat să dea socoteala împăratului.
Spălarea simbolică a mâinilor ca dovada a nevinovatei era ceva binecunoscut la iudei şi în unele cazuri era prescrisă de lege (vezi Deuteronom 21,6.7; cf. Psalmii 26,6; 73,13). Totuşi, oricât de mult ar fi căutat Pilat să fugă de răspunderea pentru moartea lui Isus, vinovăţia lui rămânea.