26:65 Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.
Şi-a rupt hainele. [,,Şi-a sfâşiat hainele”, KJV]. Şi anume, ca un semn de a fi copleşit de o dreaptă indignare la presupusa blasfemie a lui Isus (vezi v. 64). Legea mozaica interzicea marelui preot să-şi sfâşie hainele (Levitic 10,6; 21,10), motivul fiind că vesmintele lui reprezentau caracterul desăvârşit al lui Isus Hristos (DA 789). În felul acesta Caiafa apărea condamnat chiar în faţa legii pe care el poza că o apăra şi se descalifică de a servi ca mare preot (DA 708). Totuşi, reglementările rabinice permiteau ca cineva care auzea o hulă să-şi rupă hainele (Talmud Mo’ed Kaţan 26, ed.
Soncino, p. 165, 166; cf. Mişna, Sanhedrin 7,5, ed. Soncino a Talmudului, p. 378).
Hula. Vezi la Marcu 2,7. La iudei era considerata o hula ca un om să se facă pe sine egal cu Dumnezeu (Ioan 10,29-33) şi Caiafa a refuzat să recunoască că Isus din Nazaret ca fiind deosebit de oricare alt om. Dacă El ar fi fost doar un om, ar fi fost o hulă ca să ridice pretenţia relatată în Matei 26,64. Isus susţinuse sub jurământ că este Mesia şi consimţise la titlul “Fiul lui Dumnezeu” (vezi v. 63, 64). Sinedriul ştiuse de doi ani că Isus ridica pretenţia aceasta în sensul cel mai înalt (vezi DA 207, 208; Ioan 5,17.18; cf. 10,29-36).