25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
Focul cel veşnic. Descris în altă parte ca ,,foc care nu se stinge” (vezi la cap. 3,12) şi ,,focul iadului” (vezi la cap. 5,22). Toate trei se referă la focul zilei de pe urmă care va mistui pe nelegiuiţi şi toate lucrările lor (2 Petru 3,10-12; Apocalipsa 20,10.14.15). Cuvântul aionios, tradus ,,dăinuind veşnic”, sau ,,etern”, odată, ,,pururea”, înseamnă literal ,,dăinuind un veac”, în sensul de a fi continuu şi nesupus schimbării capricioase. Vechile papirusuri greceşti conţin numeroase exemple când împăraţi romani erau descrişi ca aionios. Referirea este la natura continuă a perioadei lor de funcţionare oficială – ei deţineau slujba pe viaţă. Este astfel clar că cuvintele ,,dăinuind veşnic” şi ,,etern” nu reflectă precis înţelesul lui aionios. Aionios, literal ,,vârsta dăinuitoare”, exprimă permanenţă sau perpetuitate în cuprinsul unor limite; ,,dăinuind veşnic” şi ,,etern” implică durată nelimitată. Durata semnificată prin aionios trebuie, în fiecare caz, să fie determinată de natura persoanei sau lucrului pe care il descrie. În cazul lui Tiberiu Cezar, de pildă, aionios descrie o perioadă de 23 de ani, adică, timpul de la urcarea lui pe tron până la moartea lui.
În NT aionios este folosit pentru a descrie atât soarta nelegiuiţilor, cât şi starea viitoare a celor drepţi. Urmând principiul enunţat mai sus, ca însuşirea de durată a lui aionios trebuie să fie determinată de persoana sau lucrul cu privire la care este folosit, găsim că răsplătirea celor drepţi este viaţa care nu are sfârşit; răsplătirea celor nelegiuiţi este moartea care nu are sfârşit (Ioan 3,16; Romani. 6,23; etc.). În Ioan 3,16, ,,viaţa veşnica” este în contrast cu ,,piară”. În 2 Tesaloniceni 1,9 se spune că nelegiuiţii ,,vor avea ca pedeapsă o pierzanie veşnică”. Expresia nu înseamnă un proces care se desfăşoară veşnic, ci un act ale cărui rezultate sunt permanente. ,,Focul” este mijlocul prin care se aplică pedeapsa pentru păcat (Matei 18,8; 25,41). Că ,,focul” era ,,veşnic”, aionios, nu înseamnă că este de durată veşnică. Lucrul acesta reiese clar din Iuda 7. Evident ,,focul veşnic” care a distrus Sodoma şi Gomora a ars pentru un timp şi apoi s-a stins. În alta parte, Scripturile se referă la focul zilei de pe urmă ca ,,nestins” (Matei 3,12), însemnând că el nu va fi stins până nu va fi ars ultimele vestigii ale păcatului şi ale păcătoşilor vezi la v. 12.). Cu privire la ‘olam, echivalentul VT al lui aionios , vezi la Exod 21,6. Diavolului. [,,Pentru diavolul”, KJV ]. Vezi 2 Petru 2,4; Iuda 6,7. Soarta diavolului şi a îngerilor lui este deja hotărâtă. Aceste fiinţe “care nu şi-au păstrat vrednicia [,,starea lor de la început”] sunt destinate să piară în focul zilei de pe urmă. Toţi cei care urmează pilda lor de rebeliune vor suferi aceeaşi soartă.