Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Matei

Matei 25:40


25:40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.

Împăratul. Adică, Hristos (vezi v. 31,34).

Adevărat. Vezi la cap. 5,18.

Mie. Ce mângâiere este în faptul ca Hristos Se identifică cu aleşii Săi în aşa măsură că tot ceea ce îi preocupă pe ei Îl preocupă şi pe El personal. Noi nu avem de simţit vreo durere sau dezamăgire, nu avem de trecut prin nici o lipsă, ca Hristos sî nu simpatizeze cu noi. Făcând din nevoile altora răspunderea noastră, reflectăm acelaşi aspect al caracterului divin. Când reflectăm în mod desăvârşit caracterul lui Isus, vom simţi aşa cum simte El faţă de cei în lipsă şi prin noi El va putea să consoleze şi să ajute pe alţii. Cea mai bună dovadă a iubirii faţă de Dumnezeu este iubirea care ne îndeamnă să purtăm ,,sarcinile unii altora” şi sa împlinim ,,astfel legea lui Hristos” (Galateni 6,2; cf. 1 Ioan 3,14-19; vezi la Matei 5,43-48). Principiul implicat în enunţarea din cap. 25,40 este bine ilustrat în parabola Samariteanului milos (vezi la Luca 10,25-37). Cea mai bună dovadă că cineva a devenit copil al lui Dumnezeu este că împlineşte cuvintele lui Dumnezeu (cf. Ioan 8,44).