2:1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,
După ce s-a născut Isus. [Vizita magilor, Matei 2,1-12; vezi harta p. 215; diagramele de la p. 227]. Matei menţionează numai pe scurt faptul naşterii lui Isus (cap. 1,25) şi omite diferite incidente legate de acel eveniment care sunt relatate în Luca 1,26–2,40. Întrucât Matei pune accent asupra lui Isus ca Mesia din profeţia VT, el procedează la demonstrarea faptului că Isus a împlinit, de fapt, toate acele profeţii (vezi la cap.1,22). El pare să menţioneze, ca introducere, mai ales incidente legate de copilăria lui Isus care erau cuprinse în profeţie şi acelea care arătau spre regalitatea lui Mesia (vezi 1,1.6.17.23; 2,2.6.15.17.18.23). Pe de altă parte Luca, scriind mai mult pentru Neamuri (vezi la cap. 1,3), accentuează că Isus, Fiul lui Dumnezeu (v. 32,35,76), a crescut şi a trăit ca om printre oameni pentru ca să poată fi Mântuitorul tuturor oamenilor (cap. 2,10.14.31.32).
Pentru scopurile acestui comentariu naşterea lui Isus este aşezată ipotetic în toamna anului 5 î.Hr. (vezi p. 240; diagramele de la p. 227).
Betleemul. Literal, ,,Casa pâinii”. Numele ei mai timpuriu Efrat (Geneza 48,7) sau Efrata (Mica 5,2), înseamnă ,,rodnicie” (vezi la Geneza 35,19). Regiunea Betleemului, dealurile şi văile ei acoperite cu vii, smochini, livezi de măslini şi grâne, era probabil în parte grânarul Iudeii. Împrejurimile acestea erau pline de amintiri pentru poporul iudeu pe vremea lui Hristos, cum sunt şi pentru creştinii de azi. Tocmai în părţile acestea Rut a strâns spice în ogoarele lui Boaz (Rut 2-4) şi David păstorise turmele tatălui său (1 Samuel 16,1.11; 17,15). De asemenea, aici Samuel l-a uns pe regele David (1 Samuel 16,13). Pentru informaţii în plus cu privire la Betleem vezi la Geneza 35,19; Rut 3,3 şi 4,1. Vezi harta în culori din faţa p. 321.
Din Iudea. Pentru a deosebi Betleemul ,,din Iudea” de Betleemul din Galileea, un târg cam la şapte mile spre nord-vest de Nazaret (Iosua 19,15).
Irod. Adică, Irod cel Mare (vezi p. 39-42).
Magi. [,,Înţelepţi”, KJV]. Gr. magoi, care denumea bărbaţi din diferite clase culte. Cuvântul nostru ,,magicieni” vine de la această rădăcină. Dar aceşti ,,înţelepţi” nu erau magicieni în sensul modern al prestigidatorilor. Ei erau de neam nobil, educaţi, bogaţi şi influenţi. Ei erau filozofii, sfetnicii regatului, învăţaţi în toată înţelepciunea Răsăritului antic. ,,Înţelepţii” care au venit să caute pe pruncul Hristos nu erau idolatri; ei erau oameni cinstiţi, integri (DA 59,61).
Ei studiaseră Scripturile ebraice şi găsiseră acolo o clară transcriere a adevărului. Îndeosebi profeţiile mesianice ale VT le-au atras atenţia şi între acestea au găsit cuvintele lui Balaam: ,,O stea răsare din Iacob” (Numeri 24,17). Ei probabil mai cunoşteau şi înţelegeau profeţiile cu privire la timp ale lui Daniel (Daniel 9,25.26) şi ajunseseră la concluzia că venirea lui Mesia era aproape. Vezi
p. 61,62.
În noaptea naşterii lui Hristos s-a arătat pe cer o lumină misterioasă, care a devenit o stea luminoasă ce a persistat pe cerurile apusene (DA 60). Impresionaţi de importanţa ei, înţelepţii s-au îndreptat din nou la sulurile sacre. Când au căutat să înţeleagă sensul scrierilor sfinte, au fost instruiţi în vise să meargă să-L caute pe Mesia. Ca şi Avraam, ei n-au ştiut la început unde trebuiau să meargă, dar au mers aşa cum erau conduşi de steaua călăuzitoare pe calea lor.
Tradiţia că n-au fost decât trei înţelepţi a izvorât din faptul că au fost trei daruri (Matei 2,11) şi este fără temei în Scriptură. O legendă interesantă, dar fără de valoare, dă numele lor ca fiind Gaşpar, Baltazar şi Melchior. Ideea lipsită de temei că ei erau regi a fost dedusă din Isaia 60,3 (cf. Apocalipsa 21,24).
Pentru un comentariu asupra extinderii influenţei iudaice în lumea romană de pe vremea lui Hristos vezi la p. 59-62.
Din Răsărit. Iudeii considerau regiunile din Arabia de nord, Siria şi Mesopotamia ca ,,Răsărit”. Astfel, Haranul era în ,,ţara fiilor Răsăritului” (Geneza 29,1.4). Regele Moabului mai târziu a adus pe Balaam ,,Din Aram (adică Siria),... din munţii Răsăritului” (Numeri 23,7; vezi la cap. 22,5). Isaia vorbea despre Cir, persanul, ,,ridicat de la Răsărit” (Isaia 41,2) şi zicând ,,de la răsărit o pasăre de pradă” (cap. 46,11).
Unii au crezut că înţelepţii erau din aceeaşi parte de ,,ţară a Răsăritului” ca şi Balaam (vezi DA 59, 60), al cărui loc de baştină a fost de curând identificat ca fiind Valea Sajur între Alep şi Carchemiş, la o mică depărtare de Eufrat (vezi la Numeri 22,5; vezi şi PP 438, 439). Dacă acesta era cazul, călătoria lor la Betleem ar fi fost cam de 400 de mile în lungime şi ar fi cerut două sau trei săptămâni de călătorie stăruitoare dacă au mers călare, poate o lună, dacă au mers pe jos. Având în vedere că ei au călătorit noaptea pentru ca să urmărească steaua (DA 60), s-ar putea ca şi călătoria lor să fi ţinut chiar mai mult. Totuşi, punctul lor de origine s-ar putea să fi fost şi mai la răsărit şi în felul acesta distanţa lor de parcurs să fi fost şi mai mare.
La Ierusalim. În cele din urmă, lunga lor călătorie i-a făcut să treacă de vârful Muntelui Măslinilor, la răsărit de Ierusalim. Chiar înainte de ivirea zorilor, poate, steaua s-a stins (DA 60) şi în curând domul de marmură lucioasă şi zidurile strălucitoare de marmură ale Templului au reflectat lumina unei noi zile. Faptul că înţelepţii au fost călăuziţi la Ierusalim şi nu la Betleem (DA 61) este o indicaţie a intenţiei divine ca vizita lor să fie mijlocul de a atrage atenţia conducătorilor naţiunii la naşterea lui Mesia (vezi v. 3-6). Atenţia şi interesul poporului au fost trezite când au aflat de misiunea înţelepţilor şi mintea lor a fost îndreptată la profeţii.
Conducătorii iudeilor s-au simţit ofensaţi de gândul că înţelepţii erau dintre Neamuri şi au refuzat să creadă că Dumnezeu ar trece pe lângă ei în favoarea unor oameni care erau păgâni (vezi DA 62,63). De partea lui, Irod era înfuriat de aparenta indiferenţă a preoţilor şi cărturarilor (v. 3,4) şi interpreta vizita înţelepţilor ca având legătură în vreun fel oarecare cu un complot contra vieţii sale (DA 61, 62).