9:38 Ioan I-a zis: Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.
Ioan i-a zis. [,,Ioan i-a răspuns”, KJV]. Nu în sensul de a răspunde la o anumită întrebare pusă de Isus, ci în sensul de a comenta asupra observaţiilor precedente ale lui Isus. Aceste observaţii treziseră în Ioan o bănuială că mustrarea pe care el şi fratele său Iacov o făcuseră cu o ocazie anterioară cuiva care lucrase în ,,numele” lui Isus nu era potrivită (cf. DA 437).
Noi am văzut pe un om. Faptul că întâmplarea la care se face aici referire privea numai pe Ioan şi pe Iacov sugerează posibilitatea ca ea să fi avut loc în cursul celei de-a treia călătorii galileene, când cei doi fraţi au mers împreună (vezi la Matei 10,5; Marcu 3,14).
L-am oprit. [,,I-am interzis”, KJV]. Sau ,,l-am împiedicat”. Pentru o atitudine asemănătoare de intoleranţă din partea lui Iacov şi Ioan cu o altă ocazie, la scurt timp după aceasta, vezi la Luca 9,54. În ocazia de faţă Iacov şi Ioan şi-au scuzat purtarea pe temeiul că erau geloşi pentru onoarea Domnului lor; în realitate, gelozia pentru propria lor onoare determinase acţiunea (vezi DA 437). Ei l-au mustrat pe om pentru că făcea ceea ce credeau că era dreptul lor exclusiv de a face (vezi la Matei 10,8). Dar chiar dacă Iacov şi Ioan erau ucenici şi aveau ,,cheile” împărăţiei în mâinile lor (vezi la Matei 16,19; 18,18), nu aveau dreptul să se poarte ca nişte stăpâni faţă de alţii. Însărcinarea lor era pozitivă şi nu negativă; ei trebuia să fie plini de râvnă pentru a executa poruncile date lor, dar nu aveau dreptul să dicteze asupra altora. Cel rău este cel care-i face pe conducătorii religioşi să creadă că este datoria lor să forţeze pe alţi oameni să intre în forma de purtare şi de credinţă pe care ei şi-o închipuie că este dreaptă.
Nu venea după noi. [,,Nu ne urma”, KJV]. El nu era unul din ucenicii obişnuiţi, cunoscuţi ai lui Isus.