9:35 Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece, şi le-a zis: Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!
Dacă vrea cineva să fie cel dintâi. Aici Isus vine la miezul problemei – fiecare din cei doisprezece dorea să fie ,,cel dintâi” în împărăţia pe care ei toţi aşteptau ca Domnul lor să o statornicească (vezi la Matei 18,1). Ei uitaseră că adevărata mărime cere renunţarea la mărire ca un obiectiv de viaţă. În clipa când un om se hotărăşte să fie mare, dă dovadă de micime a sufletului. Comparaţi Matei 23,8-12; Marcu 10,43.44; Luca 22,24-26.
Slujitorul. Gr. diakonos, de la care derivă cuvântul ,,diacon” (vezi Filipeni 1,1; 1 Timotei 3,8.12). Un diakonos este cineva care slujeşte nevoilor sau lipsurilor altuia şi putea să fie sau un ,,sclav” sau un om liber, deşi cuvântul implică serviciu făcut de bunăvoie. Un alt cuvânt grec de obicei tradus prin ,,slujitor” este doulos care înseamnă un ,,sclav” în sensul obişnuit al cuvântului. În NT diakonos este folosit de obicei cu privire la un ,,slujitor” al Evangheliei (vezi 1 Corinteni 3,5; Efeseni 3,7; 1 Tesaloniceni 3,2). Împărăţia cerurilor este în esenţă o problemă de a aduce slujire lui Dumnezeu şi aproapelui, nu de a primi slujire de la ei. Adevărata iubire este în principal o chestiune de a da iubire, nu de a o cere (vezi Matei 5,43). Cel mai mare este acela care iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său cel mai mult şi le slujeşte cel mai bine.