6:42 Au mâncat toţi şi s-au săturat;
Au mâncat toţi. La iudei lucrurile împărăţiei mesianice erau adesea zugrăvite sub figura unui ospăţ (vezi la Luca 13,29; 14,15) şi ne putem imagina că în timp ce marea mulţime de oameni mânca hrana procurată în felul acesta miraculos pentru ei, unii şi-au îndreptat gândurile către perspectivele mesianice. În aceeaşi zi când au mâncat pâinile şi peştii oamenii deja trăseseră concluzia că Isus era ,,profetul” (vezi la Ioan 6,14; cf. Deuteronom 18,15; Matei 11,3; Ioan 4,25) care trebuia să vină în lume. Minunea de netăgăduit i-a condus la concluzia de neînlăturat că Isus trebuia să fie Acela care era prezis de toţi profeţii (vezi Luca 24,27; Ioan 1,45), Împăratul care trebuia să vină al lui Israel (vezi Isaia 9,6.7; vezi la Luca 1,32.33). Ei au încercat să-L încoroneze ca Împărat chiar la faţa locului (vezi Ioan 6,15). Acela care putea să învie pe cei morţi, să vindece pe cei bolnavi şi să procure hrană pentru mulţimi avea, evident, puterea să elibereze pe Israel din robia Romei. Sub conducerea Lui oştile lui Israel ar fi fost invincibile şi nădejdile cele mai dragi ale acelora care aşteptau un mesia politic urmau să se împlinească (vezi la Matei 3,2; 4,17; 5,2; Luca 4,19).
Hrănirea celor cinci mii era minunea supremă a lucrării galileene, o minune la care fusese martoră o mare mulţime şi o minune care nu poate fi tăgăduită de sceptici, nici de cei din vremea lui Hristos, nici din vremea noastră. Drept urmare a acestei minuni lucrarea galileană a ajuns brusc la un apogeu (vezi la Luca 2,49). Comparaţi vindecarea omului de la scăldătoarea Betesda cu un an mai înainte (vezi la Ioan 5), care a dus la încheierea lucrarării iudaice.
S-au săturat. Pâinea înmulţită în chip minunat – dovadă a autenticităţii minunii – a fost distribuită fiecărei persoane din marea mulţime, nu în cantităţi mărunte, ci în măsură îndestulătoare pentru a satisface pofta. Abundenţa acesta mărturisea despre puterea fără de margini lui Isus. Numai atunci când nevoile tuturor au fost pe deplin satisfăcute s-a sfârşit provizia. Isus era atent atât la nevoile fizice ale acelora care veneau la El, cât şi la nevoile lor spirituale. Dar lucrarea făcută în felul acesta pentru a satisface nevoile fizice era intenţionată să îndrepte pe oameni spre nevoile lor spirituale mai importante şi la Pâinea Vieţii ca mijloc de a împlini nevoile acelea (vezi Ioan 6,26-55).
Felul de hrană procurată era regimul simplu al pescarilor şi plugarilor şi dădea mărturie contra abuzului. Metoda prin care a fost procurată hrana mărturisea despre puterea lui Dumnezeu prin care sunt împlinite toate nevoile omului. Abundenţa mărturisea despre resursele nemărginite ale lui Dumnezeu şi despre capacitatea Lui de a putea ,,să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.” (Efeseni 3,20). Colectarea fărâmiturilor arăta că nici una din binecuvântările lui Dumnezeu nu trebuie să fie irosită. Participarea ucenicilor la distribuirea hranei mărturisea despre faptul că binecuvântările cerului sunt puse la îndemâna oamenilor prin mijlocirea celor care sunt dispuşi să conlucreze cu Cel Atotputernic. Ucenicii erau simple canale ale binecuvântării. Ei trebuia să primească înainte de a putea să dea.
Faptul că hrănirea celor cinci mii este unica minune relatată de toţi evangheliştii o marchează ca fiind de o însemnătate neobişnuită. Pentru o comparaţie a acestei minuni cu aceea a hrănirii celor patru mii vezi nota adiţională la Matei 15.