6:37 Daţi-le voi să mănânce, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei, şi să le dăm să mănânce?
Daţi-le voi să mănânce. În textul grec pronumele ,,voi” este emfatic, ca şi cum Isus zicea: ,,Daţi-le voi să mănânce”. Fiecare poruncă a lui Dumnezeu cuprinde în sine puterea necesară pentru executarea ei. Din punct de vedere omenesc era absurd să se gândească că pot să găsească pâine la o distanţă de mers cu piciorul înainte de căderea nopţii, pentru a satisface nevoile unei astfel de mulţimi. Cererea făcută aici de Isus ucenicilor Săi era aparent tot atât de fără noimă ca şi porunca Lui de mai înainte de a merge să pescuiască în apele limpezi ale lacului ziua (vezi la Luca 5,5). Experienţa aceea mai timpurie ar fi putut prea bine să le vină în minte dacă ar fi cugetat la învăţătura pe care Isus intenţiona atunci să le-o dea. Dumnezeu lucrează întotdeauna prin oameni pentru împlinirea nevoilor fizice şi spirituale ale semenilor lor. Principiul acesta este fundamental pentru însărcinarea Evangheliei.
De două sute de lei. Adică două sute de denarii romani (vezi p. 49). Chiar şi în vremuri moderne, valoarea a 200 de salarii medii pe o zi ale unui lucrător de rând cu greu ar fi putut fi considerată de ajuns pentru a procura hrană îndestulătoare spre a oferi chiar şi o hrană modestă pentru o mulţime atât de mare.